ARAD. Un bărbat suspectat că a înșelat nu mai puțin de 11 societăți comerciale a fost reținut de ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Arad. Pe baza cercetărilor efectuate până în prezent, oamenii legii au stabilit că în perioada 8 mai 2011 – 20 decembrie 2012 Francisc L., de 46 de ani, din județul Satu Mare, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a achiziționat mărfuri de la 11 firme de pe raza județelor Arad, Timiș, Bihor și Satu Mare, iar pentru plata mărfii a emis bilete la ordin care au fost refuzate din lipsa totală a fondurilor disponibile în cont. „Deasemenea, pentru plata unor marfuri a emis şi trei file CEC, care au fost refuzate pe motivul lipsei de disponibil şi specimen de semnătură în bancă”, ne mai anunță reprezentanții Poliției Arad. „În fapt, sătmăreanul care locuia fără forme legale în judeţul Arad achiziţiona mărfuri (materiale de construcţii şi alte produse non alimentare) pentru plata cărora elibera bilete la ordin şi file CEC fără acoperire. Ulterior, acesta valorifica mărfurile cu mult sub valoarea reală a acestora. În acest mod, bărbatul a cauzat un prejudiciu în valoare de 131.114,60 lei”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliției. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de oamenii legi, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune.
Administrator de firma retinut pentru inselaciune
Un sătmărean a înșelat 11 firme din patru județe, plătind marfă cu file CEC fără acoperire.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!