„Tupeul lui Gheorghe Falcă atinge cote alarmante. Nereuşitele pe care le înregistrează, din punct de vedere administrativ încearcă să le arunce pe umerii Guvernului PSD. Îi reamintesc lui Gheorghe Falcă faptul că Guvernul PSD a alocat judeţului Arad cu 85 de milioane de lei mai mult decât Guvernul Cioloş, prin Bugetul de Stat pe anul în curs. De asemenea, municipiul Arad a primit cu 40 de milioane de lei mai mult decât în urmă cu un an, atunci când la conducerea României se afla un guvern apropiat de PNL (Guvernul Zero). Gheorghe Falcă şi-a câştigat «renumele» de gropar al sportului arădean. Lucrările la stadionul UTA şi la bazinul de polo trebuiau finalizate de ceva vreme, însă incompetenţa şi-a spus şi de această dată cuvântul. Banii, la aceste două obiective, nu pot fi alocaţi din cauză că lucrările sunt întârziate, iar acest aspect nu ţine de Guvern, aşa cum vrea Falcă să îi prostească pe arădeni. Probleme serioase există şi la baza sportivă de pe Câmpul Liniştii, acolo unde vorbim despre chestiuni de ordin penal. Mai mult, chiar ieri, în şedinţa de consiliu local, Falcă şi PNL au decis să taie 2 milioane de lei de la această investiţie pe care nu reuşeşte să o termine. Presa a dezvăluit că studiul de fezabilitate a fost întocmit peste CF-ul unui proprietar, lucru ce arată amatorismul şi penalul situaţiei în care se află Gheorghe Falcă. Acesta s-a remarcat, în cei 13 ani în care a condus destinele Aradului, prin demolarea a trei stadioane de fotbal. În locul lor a pus hypermarket-uri şi un mall. Nu degeaba, la partidele de fotbal ale UTA-ei, suporterii arădeni îl apostrofează pe Falcă, nu PSD-ul sau pe mine. Din păcate, interesele personale au fost cele care l-au mânat în luptă pe actualul primar al Aradului, nicidecum interesele arădenilor. S-a supărat atunci când i-am spus că acţiunile întreprinse de el sunt cazuri pentru DNA, la fel cum este şi acest caz al bazei sportive de pe Câmpul Liniştii. Am mai spus-o şi o repet: DNA trebuie să se sesizeze în legătură cu matrapazlâcurile făcute de Gheorghe Falcă”, a declarat deputatul PSD Adrian Todor.
Adrian Todor, despre cine a îngropat fotbalul arădean
Adrian Todor, despre cine a îngropat fotbalul arădean
Deputatul PSD Adrian Todor este „indignat” că primarul Gheorghe Falcă încearcă să dea vina, pentru eşecul înregistrat de ridicarea stadionului „Francisc Neuman”, pe social-democraţi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
Advertorial
Primăvara este momentul în care toată lumea vrea rezultate rapide în grădină. După lunile reci, dorința de a vedea verdeață, flori și spații amenajate apare imediat, iar alegerea unor plante care cresc repede este cea mai simplă soluție pentru un efect vizibil într-un timp scurt.
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
2
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!