„Am primit o adresă din partea conducerii Aeroportului Arad, prin care sunt informat că s-au făcut demersuri la compania Tarom, pentru a opera zboruri interne și externe de pe Aeroportul Arad, dar că aceste demersuri nu au avut succes, motiv pentru care ni se solicită sprijinul. Așa cum am promis și în campanie, vom încerca să sprijinim cu tot ce putem administrațiile locale și cea județeană, astfel că am cerut conducerii Aeroportului să ni se pună la dispoziție toate documentele transmise către Tarom. De asemenea, având în vedere declarațiile doamnei vicepreședinte Claudia Boghicevici, cu privire la contactarea a 400 de companii aeriene, am solicitat informații oficiale despre acest demers Consiliului Județean Arad. În acest sens, imediat ce voi primi documentele de la Aeroport și Consiliul județean, voi face o interpelare la adresa ministrului Transporturilor, pentru a vedea pe de o parte care este stadiul discuțiilor cu cei de la Tarom, iar pe de altă parte, să vedem cum a rămas cu acel acord dintre domnii Cionca, Falcă și fostul ministru al Transporturilor, care aveau de gând să transfere aeroportul către cei din Timișoara. Sperăm ca demersul celor de la Aeroportul Arad către Tarom să fie unul serios și să nu ne trezim cu răspunsuri care să demonstreze incompetența unora din administrația locală, care să scoată în evidență imposibilitatea de a se opera anumite zboruri, fiindcă cei de la Consiliul Județean Arad nu au realizat, de ani de zile, investițiile necesare în infrastructura Aeroportului. De asemenea, sperăm că toate demersurile inițiate de Consiliul Județean Arad sunt extrem de serioase și nu sunt simple exerciții de imagine, fiindcă în joc este un obiectiv de o maximă importanță pentru județul Arad. Încă o dată, parlamentarii PSD Arad își exprimă întreaga disponibilitate de a sprijini orice demers al administrației locale cu privire la Aeroportul Arad, dar e nevoie și de o maximă seriozitate din partea celor care inițiază aceste demersuri“, declară deputatul Adrian Todor.
Adrian Todor: Sprijinim orice demers serios pentru redresarea Aeroportului Arad
Adrian Todor: Sprijinim orice demers serios pentru redresarea Aeroportului Arad
Deputatul PSD, Adrian Todor, a fost solicitat de conducerea Aeroportului să sprijine eforturile instituției, de a atrage noi operatori aerieni la Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
ARADON Sport local
Mihai Jivan a ieşit din lotul de Liga 3, locul său fiind luat de actualul preşedinte al CJ Arbitri Arad, Casian Băla.
Mapamond
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.
ARADON Sport local
ARAD. După ce în luna iunie a organizat Cupa Viitorul la fotbal juvenil, clubul patronat de Giovanni Catanzariti a mai pus în scenă un turneu estival.
Local
Noua capacitate de cogenerare a Aradului ar urma să intre în funcțiune în această toamnă, odată cu sezonul rece. Primarul Călin Bibarț spune că miza investiției este ca modernizarea sistemului să se reflecte și în facturile arădenilor, printr-un preț mai bun la energia termică, cel târziu anul viitor.
UT Arad
Răzvan Oaidă și Alexi Pitu vor sta 9 luni, deci au sezonul încheiat la UTA, la fel și contractul.
ARADON Sport local
Pentru al doilea an consecutiv, echipa din Bocsig câştigă competiţia fotbalistică de vară.
Local
Asociațiile de proprietari din Arad vor putea solicita Primăriei căsuțe pentru pisicile fără adăpost pe care le îngrijesc în jurul blocurilor. Acestea vor fi produse și montate de Recons, fără costuri pentru asociații, însă este nevoie de acordul majorității proprietarilor.
ARADON Sport local
Cehoaica Eliska Kazikova a fost performera întrecerii, învingătoare şi la simplu şi la dublu.
Local
Luni, 10 august 2026, au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, a doua sesiune de anul acesta. Evaluarea competențelor s-a desfășurat în perioada 3-7 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!