NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Nădlac II au depistat şapte cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 12 și 29 de ani, solicitanţi de azil în România, ascunşi într-un automarfar încărcat cu huse auto. Au sperat că în acest fel vor ajunge în vestul Europei.
“În data de 16 decembrie, în jurul orei 01:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 41de ani, conducând un ansamblu rutier format înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, huse auto pe ruta Turcia – Cehia. În urma controlului fizic al autovehiculului, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul aplicat pe compartimentul marfa este lipit, sens în care au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite ascunse în compartimentul marfă şapte persoane. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani si doi minori, în vârstă de 12 şi 15 ani. Tinerii, care sunt solicitanţi de azil în România, au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul din România”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Afgani ascunşi într-un automarfar la PTF Nădlac II
Afgani ascunşi într-un automarfar la PTF Nădlac II
Șapte tineri din Afganistan au încercat să treacă ilegal granița din România în Ungaria, ascunși într-un camion care transporta huse auto.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
România
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.
Mapamond
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în capcanele Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa.
Local
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
Local
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
1
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
1
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Local
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!