ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici are, pe timpul vacanţei parlamentare, în atenţie acele instituţii de care depinde, într-o măsură mai mică sau mai mare, sprijinirea persoanelor în vârstă. „După întâlnirea cu asociaţiile cuprinse în Consiliul Persoanelor Vârstinice, desfăşurată la Prefectură, am decis să desfăşor aceste întâlniri, pentru a încerca să găsesc răspunsuri la întrebările adresate de pensionari şi, desigur, să căutăm împreună modalităţile prin care un parlamentar poate să-i sprijine. Mai exact, să identificăm unele proiecte de iniţiative legislative care să vină în sprijinul lor”, a declarat Claudia Boghicevici. Pentru început, deputatul arădean a efectuat o vizită la CARP, unde a stat de vorbă cu preşedintele acesteia, Lidia Dan. „Este o asociaţie foarte activă, cu sediul pe strada Paul Chinezu Nr 5. Au multe servicii sociale, de la fizioterapie la băile Neumann până la medic dentist , ORL , au cantină şi acordă împrumuturi pentru nevoile pensionarilor. În urma discuţiilor, am preluat propuneri de iniţiative legislative, pe care în septembrie le voi depune în Parlament”, a spus Claudia Boghicevici, care va avea întâlniri cu Liga Pensionarilor, dar şi cu alte asociaţii.
Alaturi de persoanele varstnice
Reactualizat la:
Deputatul Claudia Boghicevici desfăşoară o serie de întâlniri cu instituţiile reprezentative pentru pensionari.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
România
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
1
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
1
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!