ARAD. Alcoolemii între 1,23 și 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat au depistat polițiștii, la sfârșitul săptămânii trecute, în trafic, după ce au oprit pe dreapta mai mulți conducători auto. Toți s-au ales cu dosare penale pe numele lor, unii dintre ei și pentru alte infracțiuni, pe lângă conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cum ar fi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis auto sau conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat. Cea mai mare alcoolemie a fost găsită de polițiștii Secției 7 Rurală Lipova la un bărbat de 43 de ani, din Zăbrani, care conducea un moped pe DJ 682. Testarea cu aparatul alcooltest a celui în cauză a indicat o îmbibație alcoolică de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. A doua cea mai mare alcoolemie a fost descoperită tot de polițiștii orașului Lipova. Aceștia au oprit în trafic un bărbat de 48 de ani, din localitatea Muntenii de Sus, județul Vaslui, care se afla la volanul unei mașini pe raza orașului Lipova. Testarea cu aparatul alcooltest a vasluianului a indicat o îmbibație alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.Cu mașini neînmatriculateCu o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost prins un bărbat de 41 de ani, din Lipova. Acesta a fost depistat de polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin în localitatea Julița, în timp ce conducea un autoturism. La Hălmagiu, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gurahonț au tras pe dreapta un bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitatea Deva, județul Hunedoara, care se afla la volanul unei mașini, iar testarea cu aparatul alcooltest a șoferului a indicat o îmbibație alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.De asemenea, polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 42 de ani, din localitatea Lipova, care conducea un autoturism în afara localității Chișineu-Criș. Testarea cu aparatul alcooltest a celui în cauză a indicat o îmbibație alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că autoturismul figurează cu certificatul de înmatriculare reținut. Tot cu o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat a mai fost prins – de polițiștii Secției 1 Rurală Arad – un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Secusigiu, care conducea un autoturism pe raza aceleiași localități. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat în circulație.Beat și fără permisLa Zărand, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 32 de ani care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a indicat o îmbibație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. IPJ Arad a anunțat că „toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere”.
Alcoolemii și alte infracțiuni în traficul arădean
Alcoolemii și alte infracțiuni în traficul arădean
Șapte bărbați s-au ales cu dosare penale pe numele lor, weekendul trecut, după ce polițiștii i-au depistat în trafic, conducând mopede sau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar în două dintre cazuri, cei aflați la volan nici nu dețineau permise de conducere. Mai mult de atât, unul dinte autoturismele conduse avea certificatul reținut, iar o altă mașină figura ca nefiind înmatriculată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
Mapamond
Armata rusă a lansat un atac combinat cu rachete şi drone marţi dimineaţă asupra mai multor regiuni din Ucraina, ucigând cel puţin patru oameni, potrivit Forţelor Aeriene Ucrainene şi autorităţilor regionale, informează EFE şi Reuters.
Advertorial
Primăvara este momentul în care toată lumea vrea rezultate rapide în grădină. După lunile reci, dorința de a vedea verdeață, flori și spații amenajate apare imediat, iar alegerea unor plante care cresc repede este cea mai simplă soluție pentru un efect vizibil într-un timp scurt.
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
2
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Citiți principiile noastre de moderare aici!