Până la această oră au fost adunate circa 6.000 de semnături pe listele ALDE Arad, iar numărul lor ar putea să depășească 10.000 în pofida faptului că există o anumită reticență explicabilă prin obligativitatea furnizării CNP-urilor, spune preşedintele ALDE Arad, deputatul Mihăiţă Calimente. Legat de aceasta, în cursul serii de joi, în cadrul Delegației Permanente, vor fi votate cele 13 propuneri privind reprezentanții la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie (9 pentru Camera Deputaților și 4 pentru Senat). În altă ordine de idei, Calimente a criticat din nou administraţia pentru modul „execrabil” în care se execută lucrările în Arad, dovadă stând faptul că ploile din ultimele zile au făcut iarăși prăpăd în municipiu, în cartiere precum Gai sau Bujac. ’’Pe strada Dunării, de pildă, au fost probleme mari cu canalizarea, apa deversându-se în curțile oamenilor. Așteptăm cu nerăbdare noi fotografii din partea consilierului Tipei. Doar că, pe lângă cizme sau pelerină, de această dată dânsul ar fi avut nevoie și de o mască de gaze pentru a rezista mirosului insuportabil din zonă’’- spune Calimente. Deputatul avertizează că „proiectul regenerării urbane înseamnă un împrumut de 20 milioane de euro, sumă ce va îndatora populația Aradului, oricum nevoită să scoată din buzunar foarte mulți bani pentru taxe și impozite, capitol la care suntem campioni. Preferabilă ar fi fost accesarea unor fonduri europene, plus o contribuție a municipalității „. Cât despre proiectul „Aradul oraș verde”, acesta „s-ar putea concretiza prin tăierea unor arbori vechi de 200 de ani din parcul din spatele Primăriei, în vederea amenajării unor parcări. Spațiile verzi sunt o specie pe cale de dispariție în orașul nostru. În schimb, avem o pasarelă inutilă și costisitoare, ce duce spre un ștrand mort…Așa cum mort pare să fie și PNL-ul Alinei Gorghiu. Ultimele ieșiri la rampă ale acesteia, cu invitații adresate unor oameni din show-biz sau din presă, în scopul de a candida la alegeri, reprezintă o dovadă în acest sens. În tot acest timp, liberali cu vechi state de serviciu, care au pus umărul la munca de partid, sunt îndepărtați unul după unul. Sunt nevoit să remarc o dată în plus că ALDE rămâne singurul partid liberal de pe scena politică românească, urmaș al Brătienilor” – conchide Calimente.
ALDE Arad, 6.000 de semnături strânse
ALDE Arad, 6.000 de semnături strânse
Calimente susţine că organizaţia arădeană ar putea ajunge la 10.000.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Militarii români din Irak au revenit sâmbătă în țară, decizia de retragere fiind determinată de evoluțiile recente ale situației de securitate din regiune, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Local
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a declarat sâmbătă, la Arad, că a susţinut reducerea cotelor de lucrători din afara Uniunii Europene pentru a lăsa spaţiu pentru angajarea forţei de muncă locale, adăugând că unele companii preferă străinii deoarece sunt „mână de lucru plătită minimal, vulnerabilă şi uşor dispensabilă”.
Mapamond
Un iranian și o româncă au fost puși sub acuzare după ce au încercat să pătrundă în perimetrul unei baze navale care găzduiește forța de descurajare nucleară a Regatului Unit, informează sâmbătă PA Media și dpa.
1
Local
În preambulul Zilei Poliției Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, polițiștii arădeni vor veni în fața arădenilor cu autospeciale, armament și demonstrații.
România
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar obține 35% din voturi, Partidul Social Democrat (PSD) - 22%, Partidul Național Liberal (PNL) - 14%, iar Uniunea Salvați România (USR) - 11%, arată un sondaj Avangarde făcut public sâmbătă.
9
Citiți principiile noastre de moderare aici!