Despre expedițiile sale pornite spre lumea întreagă, din România în Mongolia, India, Maroc, Bolivia, Etiopia, deșertul Atacama, Australia se vorbește atât de lejer, ca și când exploratorul arădean s-ar plimba puțin, de plăcere, de agrement într-un parc sau într-o peșteră dotate cu toate facilitățile unor puncte turistice moderne.
Se stăruiește prea puțin asupra efortului pe care expedițiile lui îl presupun, dăruirea, tenacitatea, curajul și în final, sacrificiul trupesc și psihic, pe care Alin Totorean și le asumă într-o astfel de ieșire.
Alin este una dintre personalitățile României care are marea șansă a recunoașterii valorii sale de către concetățenii lui. Și pe bună dreptate!.Recunoașterea se datorează în primul rând trendului actual al lumii, acela de-a trăi la maximum, de-a vâna și admira senzaționalul, de- a forța adrenalina și de-a stabili recorduri în te miri ce activități.În al doilea rând, recunoașterea lui Alin vine din calitatea de -a săvârși lucruri deosebit de greu de săvârșit , iar în al treilea rând, din admirația sinceră pe care acesta reușește să o stârnească la fiecare întâlnire cu publicul.
I se admiră nu numai dovezile, rezultatele întreprinderilor sale extreme, dar și modul în care și le face auzite.
De obicei, Alin relatează cu lux de amănunte cât timp alocă pregătirii pentru un astfel de drum, cum sare coarda, aleargă și urcă în munții ROMÂNIEI. Apoi vorbește despre pregătirea psihică necesară, dat fiind faptul că nu are niciodată companie, deci nici cui să se plângă în privința hranei, apei sau a limitelor fizice sau chiar să ceară ajutor. Și apropo de plâns! Nu l-am auzit niciodată reletând despre ”incidentele” care l-ar fi putut costa viața ( și percepute de noi, cei exteriori încercărilor, ca pe niște acrobații cu dubluri!) într-un ton dramatic pentru a acâștiga simpatia auditoriului!. Vorbește atât de firesc despere mușcătura de șarpe din India și despre faptul că o săptămână a bolit răpus de febră și de durere, ca și când s-ar teme ca faptele sale să nu fie interpretate ca exagerări de ”vânătoare”, ca și când n-ar dori deloc să impresioneze. La fel relatează și depre ”greșelile” sale în a se alimenta, în cel mai umil mod, cu alune, stafide și biscuiți, de a accepta masa sărăcăcioasă a mongolilor și a etiopienilor, nevoind parcă să ne inducă cantitatea efortului, sacrificiul considerabil la care s-a supus.La fel vorbește despre cele 45 de kg. pe care le-a cărat cu el pe o temperatură de 40 de grade, în condiții de minimă alimentație cu hrană și apă, la acestea adăugând și preocupare pentru ”prelevarea” de probe vizuale și geologice din locurile pe care le traveresază.
Minimalizează importanța faptului că a parcurs deșertul Atacama fără apă o zi întreagă și că a fost atât de epuizat, încât , din dorința de-a ajunge unde și-a propus, a parcurs 8 km. târâș și de-a bușilea, timp de 2 nopți și o zi. De parcă ne-ar menaja sensibilitatea imaginației.
Alin a surprins din nou cu toate aceste uimitoare pățanii expuse celor prezenți la bibliotecă. Dar surprinde mai presus de toate cu ceva în plus: deschiderea cu care face confesiuni despre stadiul bolii sale.Cu modestia și bunul său simț incredibile, nespecifice unor luptători ai timpurilor de astăzi.
Alin este o personalitate impresionantă dublată de o impresionantă calitate umană. O împletire rarisimă!
În încheiere, repet ideea că Alin Totorean este un exemplu demn de urmat pentru tânăra generație, aprig văduvită de modele ca și de discernământul în a-și alege modelele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!