Trăim în secolul vitezei, al ecranelor digitale și al stresului. Trăim într-o lume care a devenit tot mai egoistă, într-o lume în care este foarte greu să îți urmezi visele. Totuși, unii dintre noi reușesc să își transforme visele în realitate, însă pentru asta este nevoie de sacrificiu. În continuare vă prezentăm experiența prin care au trecut doi arădeni, alpiniști de profesie, tineri, plini de entuziasm și care aduc mândrie orașului nostru prin perseverență, rezistență, dar și actele de voluntariat pe care le fac ori de câte ori au ocazia. Este vorba de Ștefan Sălășan – Asociația Explorer Filiala Arad și Sebastian Martian Sbîrcea – Asociația Speologică Speowest Arad, ambii voluntari în cadrul Formației Salvamont din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad.

Nu sunt la prima expediție

Această echipă de alpinști arădeni a acumulat experiență atât în Europa – Munții Caucaz, Alpi, Grampian, Alpii Italieni și Alpii Bernezi, cât și pe alte continente – Munții Thian Shan, Himalaya, Anz. Mai mult, Aurel Șălășan a mai fost în Patagonia în ianuarie 2015, într-o expediție alături de un alt alpinist arădean Alin Petru Stana, cu care a reușit ascensiunea pe Vârful Fitz Roy și apoi pe Aguja Saint-Exupery, însă traseul nu a fost finalizat.

Expediția de dincolo de ocean

Acum, cei doi și-au propus o expediție dincolo de ocean, în America de Sud, regiunea Patagonia – Argentina, pentru a cuceri impresionantul vârf Cerro Torre – 3.128 metri, unul dintre cele mai dificile vârfuri din zonă, nu datorită altitudinii ci prin gradul de înclinație pe orice rută abordată. Vorbim de pasaje verticale de gheață și pereți verticali pe o distanță totală de până la 1.500 metri diferență de nivel. Chiar dacă perioada alocată de aproape o lună, asigura teoretic suficient timp pentru o fereastră de vreme bună necesară pentru atingerea vârfului, vremea extrem de schimbătoare din zonă, cu vânturi puternice ce au depășit ușor 100 km/oră și prognoza meteo nefavorabilă i-a determinat atât pe alpiniștii români, cât și pe ceilalți alpiniști, sosiți din toate colțurile lumii să aștepte la poalele acestuia săptâmâni la rând îmbunătățirea vremii. Având în vedere că vârful Cerro Torre nu a putut fi abordat de nici o echipă de alpiniști în acest sezon, cei doi arădeni au încercat ascensiunea pe alte vârfuri din apropiere, pe care au și reușit să le cucerească. Este vorba de vârful Guillaumet și Aguja De l S (ruta Austriacă).

Vă redăm povestea celor două ascensiuni ale alpiniștilor arădeni, relatată în jurnalul lor de călătorie.

Povestea ascensiunii pe Guillaumet

„În data de 19 ianuarie, toate site-urile meteo de specialitate arătau că urmează două zile bune, mai exact în 20 ianuarie puține precipitații, iar în 21 ianuarie soare cu nori și vânt slab. Am plecat din El Chalten – altitudine 400 metri, vineri dimineață pe o ploaie torențială și rafalele de vânt neiertatoare. După 6-7 ore de mers am ajuns lângă un ghețar, situat la 1600 metri altitudine, unde am campat sub un paravan construit din bolovani. În jurul orei 04:00 am început ascensiunea pe ghețar. După aproximativ o oră de mers am început escaladarea unui perete vertical, iar după alte două ore am ajuns în Șaua Guillaumet. De acolo am mai urcat încă o oră, pe zăpadă proaspătă de circa 30 centimetri, ca să ajungem la culoarul de gheață „Coqueugniot-Guillot , pe care l-am cățărat în 3-4 ore. A fost destul de dificil, cu porțiuni în majoritate cu gheață de 70 grade înclinare, iar în final o suprafață mixtă cu gheață și rocă. Ajunși în creastă la 100 m sub vârf, am continuat încă aproximativ 10 minute, dar înaintarea ne-a fost împiedicată de un vânt puternic de până la 150 km/h! În aceste condiții am fost nevoiți să ne retragem de urgență”, își povestesc ascensiunea cei doi alpinști.

Povestea ascensiunii pe Aguja De l S – ruta Austriacă

„În data de 22 ianuarie pe internet se anunța o pauză de la ploaie, ninsoare și vânt din 23 ianuarie la amiază până în 24 ianuarie seara. Cu toate că nu eram complet refăcuți, am reușit să ne mobilizăm. Am pornit așadar a doua zi la ora 14:00, către campingul Poincenot – altitudine 700 metri, aflat la o distanță de aproximativ 8 kilometri de unde am continuat traseul încă alți 5 kilometri spre lacul glaciar Laguna Sucia. Având în vedere că locul de campare de la cota 1600 m era deja ocupat de alte două echipe de alpiniști, am fost nevoiți să urcăm până la baza ghețarului. A doua zi dimineață, din cauza oboselii și a frigului, nu au mai auzit ceasul deșteptător, dar am fost treziți de celelalte echipele de alpiniști, care urcau spre vârf. La ora 5:00 am părăsit locul de bivuac și am înaintat pe urmele deja bătute în zăpada proaspătă de 30-40 centimetri. După 2 ore de mers printre crevasele de pe ghețar am ajuns la baza peretelui de unde ascensiunea a fost una extrem de dificilă, atât din cauza suprafeței de gheață și zăpadă, cât și a celorlalte echipe întâlnite pe traseu, care provocau căderi de gheață din perete. În jurul orei 13:00, după 7 kilometri parcurși, am ajuns într-o zonă orizontală, unde ne-am lăsat o parte din echipament și am continuat astfel escalada pe o rocă friabilă (care se fărâmițează, se sparge ușor ), cu fisuri în plăci. La ora 15:00 am ajuns pe superbul Vârf Aguja De l S – altitudine 2330 metri, de unde am putut admira partea estică a Vârfului Cerro Torre”, se destăinuie Ștefan și Sebastian.

Motto-ul celor doi alpinști

„Munții încă așteaptă, tot acolo, neclintiți, o nouă provocare din partea noastră, mai rămâne doar să avem parte de vreme bună și noroc!”, au concluzionat cei doi arădeni.