În ceea ce privește natura neregulilor, angajații ISU Arad au descoperit 285 de abateri la securitatea la incendiu și 56 la protecția civilă. O parte dintre neregulile descoperite au fost soluționate pe timpul controlului: vorbim despre 19 abateri în domeniul securității la incendiu și 2 nereguli în domeniul protecției civile.
În urma neregulilor, reprezentanții ISU Arad au dat 212 avertismente – 162 la securitate la incendiu și 50 la protecție civilă – și au aplicat 106 amenzi în valoare de 107.750 de lei. Potrivit ISU Arad, principalele nereguli sancţionate au fost: exploatarea mijloacelor tehnice cu defecţiuni, improvizaţii sau fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele sau substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate; neasigurarea utilizării, verificării, întreţinerii şi reparării mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant, și neîntocmirea sau neavizarea de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş Arad a planurilor de intervenţie.
Amenzi pentru neregulile descoperite de pompieri
<span style="font-size: small;"><span style="font-size: 10pt;">ARAD. Au aplicat amenzi deoarece au descoperit nereguli. Este vorba despre cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad care au efectuat, în luna septembrie, 174 de controale – 126 la operatori economici, 14 la investiții, 27 la instituții, 6 în localități și un obiectiv care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase. </span></span>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Local
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
1
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
2
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
3
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!