La mijlocul anilor 1990, Ilie Bădescu și Dan Dungaciu au scris una dintre cărțile cu mare impact în acele vremuri. „Sociologia și geopolitica frontierei”, căci despre ea este vorba, sublinia în esență, ipostaza particulară a civilizației românești, situată la confluența dintre Occident și Orient. Dacă în perioada respectivă încă nu ne definisem apartenența geopolitică, între timp lucrurile s au schimbat semnificativ.
Deși din punct de vedere cultural și mentalitar ne aflăm în continuare la „răscruce de vânturi”, din perspectivă geopolitică apartenența noastră actuală este clară. Suntem în Occident. Evoluțiile din sfera relațiilor internaționale la care am participat activ și noi ca țară într-o măsură mai mare sau mai mică, ne au adus din nou în ipostaza unei țări de „frontieră”, de data aceasta geopolitic.
România este o țară de la frontiera estică a NATO și UE. În prezent ne aflăm în proximitatea unui război și trebuie să facem față tuturor implicațiilor acestui fapt. La o primă vedere n am prea avea așadar motive să fim optimiști, însă istoria ne arată că de multe ori situațiile ce păreau imposibile au generat oportunități majore. Cazurile Japoniei, Coreei de Sud sau mai recent Singapore sunt în mare parte relevante pentru ce vreau să spun. Cu alte cuvinte, o gândire strategică, implicit din partea României, ar putea să fructifice tocmai ipostaza noastră noastră de țară de frontieră în viitoarea ecuație geopolitică post război. O astfel de abordare trebuie să aibă în vedere interesele marilor actori globali în regiune și mai ales determinarea acestora în a se implica economic aici. România are nevoie de capital, de investiții, de proiecte mari. Are resurse primare importante, are și un segment profesional calificat în diverse sectoare. Dacă ne jucăm bine cărțile putem avea și beneficii serioase. Națiunea română o merită.
Valorizarea potențialului regiunii în care ne aflăm ca stat ar trebui să reprezinte o coordonată principală a politicii externe. România poate deveni un veritabil hub economic și logistic în perspectiva reconstrucției Ucrainei. Putem fi parte activă a acestui demers care, cu siguranță, va fi unul de anvergură.
Diplomația eficientă se face cu abordări serioase, cu perseverență și tact, nu cu sentimente și pulsiuni de tot felul. Interesul național trebuie să fie bine cuantificat iar mijloacele de atingere a scopurilor adaptate la provocările și tendințele globale. Să învățăm și noi de la alte state să facem diplomație pro activă, nu doar una de reacție. Să putem astfel deschide dosare de negociere pe care să le și finalizăm cu succes. Să începem să gândim la scară mare și să țintim sus. Doar așa vom conta în ecuația geopolitică a viitorului.
Burcușel iegzpertul cu dungi rusesti says:
Expertologul 
PedBurcuTon says: 
Valea says: 
T Pedo says: 
Catania Settimio says: 
Cetățean Valea 
