21.162.300 de lei. Atât au costat lucrările de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din oraşul Nădlac, lucrări realizate în cadrul unui contract cu finanţare europeană. După mai bine de trei ani de zile, proiectul început în 2013 a ajuns la final, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a făcut şi recepţia finală. Iniţial, în urmă cu 12 luni de zile, s-a făcut recepţia la terminarea lucrărilor. Pe parcursul unui an, au fost notificate defectele şi neregulile descoperite, acestea fiind remediate de constructor. Ce s-a realizat în cadrul acestui contract? Extinderea cu 4,8 km a reţelei de alimentare cu apă şi realizarea unui număr de 258 de branşamente, extinderea cu 40,3 km a reţelei de canalizare şi realizarea unui număr de 2.236 de racorduri, conducta de refulare în lungime de 3.1 km şi montarea a cinci staţii de pompare apă uzată. Aceste lucrări fac parte din master planul de apă şi canalizare demarat în urmă cu şapte ani şi care beneficiază de finanţare pe fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de aproape 330 de milioane de lei, 90 la sută din fonduri fiind asigurate de Uniunea Europeană, Guvernul României şi autorităţile locale.
Apă şi canalizare de peste 21 de milioane de lei la Nădlac
Apă şi canalizare de peste 21 de milioane de lei la Nădlac
Compania de Apă Arad a recepţionat lucrările la reţelele de apă şi canalizare din Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:
România
Un grup de aproximativ 50 de elevi, minori și majori, de la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, alături de conducerea Consiliului Elevilor, a rămas, duminică dimineața, 4 octombrie, în halta Mihai Bravu, care deservește comuna Roșiori.
Local
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.
Local
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!