Sigur că nu e Untold, sigur că nu e Neversea, dar nici Aradul nu e Cluj sau Constanța. Sigur că se poate mai mult, mai bine, mai frumos, însă și mai sigur e faptul că Arad Open Air nu e nici Festivalul Berii și nici Zilele Aradului. Și asta e bine. Nemaipomenit de bine. Și așa ar trebui să rămână și de aici ar trebui să mergem mai departe spre acel mai mult, mai bine și mai frumos. Și, sigur, sunt subiectivă prin prisma preferințelor mele muzicale, dar dincolo de asta miile de oameni, majoritatea tineri, au nevoie de acest festival la care nu au ajuns încă cei mai comerciali artiști, pe care-i vedem la mai toate celelalte evenimente un pic mai… populare.

Festivalul de pe aeroport are vibrație, are creativitate, are oameni faini care înțeleg atmosfera aceea de festival, unică în felul ei, înțeleg și trăiesc energia pe care ți-o dă muzica mixată de artiști care nu

„cântă”, dar care reușesc să transmită atât de multă pasiune și drag de viață.

După cum spuneam, sunt subiectivă, ba chiar aș putea să fiu critică făcând comparație cu festivalurile mult mai mari din țară și de peste hotare și care aduc pe scenă nume sonore, însă mă raportez strict la Arad și la ce oferă el în materie de evenimente. Și AOA continuă să fie pe primul loc. Poate asta denotă „sărăcia” orașului în materie de momente frumoase, însă lucrăm cu ce avem. Și uneori trebuie să iubim puținul frumos din prea multul urât.

Dacă ar fi să fac un bilanț al celor trei seri de muzică, aș spune că au fost peste așteptări, luând în considerare numele nu dintre cele mai sonore de pe afiș. M-a convins Mahony, dj-ul rezident al clubului Kristal din București și uneori invitat în cluburile din Ibiza, Dubai sau Amsterdam. Pentru unii a fost prea tehnic, pentru alții a avut setul perfect cap-coadă de pe scena AOA din acest an.

Pascal Junior nu a rupt gura târgului și nu a ieșit din tiparele unui mix comercial, însă a avut o prestație de apreciat. Alex Super Beats s-a descurcat mai mult decât onorabil și cam asta ar fi de spus despre prima seară de festival.

Spike, în a doua zi de festival, a fost cel mai așteptat artist al serii, deși a urcat pe scenă relativ devreme, la ora 21:30. Cu toate acestea, miile de fani erau deja acolo, pregătiți pentru versurile cu mesaj din lumea lui Paul. Și a fost bine, și publicul a cântat de unul singur piesa „Zeu”, cu toate versurile la el.

Burak Yeter și a lui celebră piesă „Tuesday” a electrizat fanii de pe aeroport. Cu un mix clasic, care a înglobat inclusiv piese din anii 90, artistul turc a convins și și-a câștigat simpatia publicului arădean.

Ultima seară a venit cu o dezamăgire pentru iubitorii genului trapp: IAN n-a mai ajuns de la Neversea la Arad pentru că la mare a fost cam frig și s-a ales cu o răceală, dar va veni la AOA Ghioroc.

A fost însă Vama și Tudor Chirilă, despre a căror prestație am auzit păreri împărțite: cei care au crezut că vor auzi toate piesele vechi în varianta de „demult, tare demult”, au fost puțini dezamăgiți de soundul puțin schimbat al trupei; însă au fost o supriză plăcută pentru tinerii care au venit să-i vadă fără nostalgii.

Arias – sigură fată din line-up-ul de dj ai festivalului a avut o prestație extrem de bună, iar Adrian Șaguna a continut în aceeași linie. Au „spart” boxele FC DNB, care-l include pe Gojira, cei care au și închis festivalul în zori.

Nu putem să trecem cu vederea prestația arădenilor noștri: Mike Kross – neobosit pe perioada celor trei zile de festival, N’Alin, Sebuh, Alexandru Ungur și toți ceilalți pe care din neștiință i-am omis.

Fără politică

Nu discutăm aici despre afaceri, despre politică, despre interese de grup și așa mai departe. Pentru că nu am discutat nici la Festivalul Berii și nu vom discuta nici la Zilele Aradului. Nu e momentul și nu este nici locul. Va fi, poate, cândva. Acum e vorba despre atmosferă, vibe, ținute de festival și multă energia din aia bună.

Foto: Mircea Moisescu/Seba Tătaru