aradon.ro Web analytics



Aradul – paradisul consumatorilor de psihotrope

De Sorina Ambrus

Aradul – paradisul consumatorilor de psihotrope

Poliția Locală trage un semnal de alarmă cu privire la acest aspect, cazurile în care consumatorii devin violenți fiind tot mai dese.
Scris de Sorina Ambrus - Poliția Locală trage un semnal de alarmă cu privire la acest aspect, cazurile în care consumatorii devin violenți fiind tot mai dese.

Arad. Direcția Generală Poliția Locală din cadrul Primăriei Arad trage un semnal de alarmă în legătură cu riscul la care se expun cei care aleg să consume substanțe psihotrope. În ultimii doi ani, oamenii legii au fost martorii unor situații în care persoane care duceau o viață normală, aveau un loc de muncă, o familie au ajuns pe străzi, au pierdut totul atât personal, cât și profesional ca urmare a consumului excesiv de substanțe interzise, în special a celei cunoscute sub denumirea de “șoricioaică” – se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Femei atacate cu șurubelnița

Consumatorii au reacții violente, mai ales în momentul revenirii din starea indusă de substanță sau dacă o utilizează în combinație cu alcoolul. “Șoricioaica” afectează rapid sistemul nervos central, transformând consumatorul în „legumă”, fără a-și mai putea controla reflexele, devenind „zombie”. În timpul episoadelor violente, acest produs tinde să genereze un nivel mai ridicat de agresivitate. În plus, determină o dependență rapidă și mai gravă.
Un episod de acest gen a fost oferit recent de un tânăr din Arad, aflat cel mai probabil sub influența substanțelor susmenționate. Respectivul a generat o situație tensionată într-un supermarket din proximitatea Teatrului Clasic “Ioan Slavici”.

“Înarmat” cu o șurubelniță, el a amenințat, la primele orele ale dimineții, mai multe persoane de sex feminin aflate în respectivul supermarket. Scandalagiul a fost scos afară de un polițist local care dirija circulația în zonă și a fost predat echipajului de Ordine Publică solicitat la fața locului. Tânărul a fost condus la sediul DGPL, pentru a fi identificat, pentru a se liniști și pentru a preveni producerea altor contravenții. În prima fază, la sediul poliției locale, bărbatul a avut un comportament agresiv, apoi a avut manifestări de depresie, ulterior episoade exuberante, urmate de noi puseuri de agresivitate. A fost eliberat de sub supravegherea polițiștilor locali doar când s-a liniștit complet.

Profilul consumatorului

Deși cazurile de indivizi consumatori care devin violenți sunt tot mai dese, directorul DGPLA, Adrian Toma, precizează:

„Nu e un caz rar întâlnit, dar nu cred că suntem peste media pe țară din acest punct de vedere.”

Din interacțiunea curentă cu astfel de victime, se conturează un profil îngrijorător de general al consumatorului de substanțe psihotrope.

„Nu este vorba doar de persoane care provin din medii paupere, care nu au beneficiat de educație sau de condiții rezonabile de viață. Oamenii, în special tinerii, se simt singuri în destule situații: provin din familii în care numărul de membri nu este suficient, lipsesc persoane esențiale pentru evoluția lor echilibrată, lucru pe care-l resimt. Pandemia i-a dat pe mulți peste cap! Această alienare personală se transpune în dorința de evadare”, este de părere șeful DGPLA.

De cele mai multe ori, consumatorii de substanțe psihotrope au nevoie de îngrijiri medicale, dar în scurtă vreme, oamenii legii îi regăsesc pe străzi.

„Cazurile severe sunt conduse la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, iar de acolo, în urma unei evaluări sunt trimiși la secția de psihiatrie. Nu pot fi internați decât cu acordul lor. Astfel, revin în mijlocul familiei, sau în locațiile în care-și desfășoară viața curentă, uneori pe domeniul public. Nu puține la număr au fost situațiile în care au fost ridicați și de 2-3 ori pe zi, de pe stradă”, explică directorul Adrian Toma.

Ce șanse de reintegrare socială au aceste persoane?

„Chiar dacă nu este vorba despre droguri în accepțiunea legală a termenului, ele produc rău fizic. Ce este îngrijorător este că sunt foarte facil de obținut de către oricine, inclusiv de adolescenți. Odată intrat în circuitul acesta este foarte greu să ieși singur. Cred că cel mai bine este să-i oferim niște zone accesibile în care să-și dorească să ajungă fiind într-o situație dificilă. Expertiza care i se furnizează trebuie să parvină de o manieră prietenoasă, astfel alegerea să fie în favoarea interacțiunii cu cei care îi ajută și în detrimentul celei cu o substanță ieftină”, este de părere Adrian Toma.

33 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Teretean says:

    Viorica indie coaili meli ce-aidus amu? 😜 Asa se întreba un boschi în urma cu ceva timp după ce a rămas inmarmurit de plecarea graurului din sura locala. Dacă boschetul era liberal astăzi era și el în uniforma în sura locala. Toate astea sa maturizat sub fosta conducere a politiei locale, cit ei se plimbau din crijma in crijma boschetari au strins rindurile și sau reorganizat.

    • gelu says:

      Scursurile trebuie ridicate de pe strada si curatit orasul de drogati !!!
      Ce se mai asteapta, sa apara crimele ????

  2. Cetateanul Revoltat says:

    Va recomand o vizita in cartierul Alfa, raiul drogatilor

    • Voga says:

      Te vom găsii ” cetățean revoltat “

    • Patrascu says:

      Strada Badea Cartan grota de aprovizionare unde gasesti tot ce vrei, politia știe dar mulți dintre ei fumează soriceoaica😂Gratuit

    • Soska says:

      Cetatene te vom vina, te vom gasii

    • Adrian says:

      Politia e zero nu e nicaieri pentru aia cu prafurile.

    • anonim says:

      Angajatii politiei au ca sarcina in fisa postului sa previna traficul de astfel de substante ce distrug consumatorii de droguri si familiile acestora si drogatii in stare sa ucida nevinovati pentru banii de o doza. Acum cand e notoriu faptul ca pana si la liceele de marca se distribuie si se consuma intr-o veselie droguri, cui folosesc avertismentele tardive ale organelor ? Desfiintati retelele de traficanti ce au infestat terasele, cluburile, scolile, in loc sa dati avertismente inutile populatiei. Locuitorii sunt pusi in pericol de neglijenta, delasarea si inca ceva ce nu vreau sa numesc a organului de ordine publica, ce ar trebui sa o protejeze de infractorii de toate categoriile.

  3. Cosmin says:

    “Ce este îngrijorător este că sunt foarte facil de obținut de către oricine, inclusiv de adolescenți”. Probabil scriu prostii dar sincer habar nu am ce este șoricioaica asta, ce conține și de unde se obține atât de facil? Ca doar nu e apa sau covrig! La farmacii probabil ai nevoie de rețeta, la negru merge o data / de doua ori dar nu la infinit. In primul rând ar trebui ereditata sursa. De ex. pt algocalmin ai nevoie de rețeta … .

    • PrezidentRunnerUP says:

      Salut. Soricioaica este un canabinoid sintetic de 100 de ori mai puternic ca si canabisul natural. A aparut din cauza ca canabisul este ilegal si mai mult de cat atat soricioaica nu este detectat de nici un drugtest. Sursa de unde provin este CHINA. Tot de acolo provin majoritatea drogurilor sintetice care distrug societatea. Pentru substante psihotrope care nu distrug sanatatea recomand studierea psihedelicelor.

      • NAME says:

        Extrem de bine punctat

      • Anti China says:

        Ba da nu ne scapă nimeni de China asta spurcată? Covidul vine din laborator din China, drogurile nici nu mai știu cum le ziceai vin tot din China, produsele de proastă calitate tot din China, lockdown și obligația să purtăm măști a pornit din China….
        Nu ii da nimeni jos pe comuniștii de acolo??? O revoluție că la noi sa înceapă rușii, cum a făcut Gorbaciov la noi.

  4. Viorel says:

    Hai serios… si nu puteti face nimic, nu?
    Aia care vand si produc soricioaica si alte droguri, ma gandesc ca au SRL, au autorizatie si platesc taxe pe ce vand, nu?
    Pentru ce naiba mai exista politie atunci? Sa fie bodyguazi pentru stat, sau pentru ce, daca nu ne pot scapa de drogati, talhari, hoti si alti indivizi care ne pun viata in pericol (la propriu)?

    • nairam says:

      organele cunosc cine produce si cine vinde dar nu pot sa faca nimic pentru ca deja si-au luat dreptul de la ei . ROMANIA asa cum zicea Vadim este singura tara in care POLITIA fuge dupa joti sa i-i prinda dar nu sa i-i bage la inchisoare ci sa imparta PRADA cu ei ))))))

  5. Vis-a-vis de poza: daca minte poate sa faca 360 si gardul poate fi conectat cu 20 mai sus ca sa fim toti pe faza.

  6. anonim says:

    Politia are pe fisa popstului sa previna traficul de astfel de substante ce dfistrug tineri si familiile acestora , ce aducconsumatorii in stare sa ucida pentru banii de o doza. Avertismentel, Acum cand e notoriu faptul ca pana si la liceele de marca se distribuie si se consuma intr-o veselie droguri ne stergem undeva cu avertismentele. Luati masuri impotriva trafi8cantilor si distribuitorilor in loc sa dati averti8smente inutile populatiei puse in pericol de neglijenta, delasarea si inca ceva ce nu vreau sa numesc a organului.

  7. silviu says:

    Gretos. Aradul e o coaca ziua-n amiaza mare si politia la birouri ca-n concediu.

  8. bunic says:

    “Oamenii, în special tinerii, se simt singuri în destule situații: provin din familii în care numărul de membri nu este suficient, lipsesc persoane esențiale pentru evoluția lor echilibrată”
    dragi parinti faceti copii mai multi 3 4 chiar peste 5 daca aveti casa propie sa nu se simta singuri si faceti tot posibilul sa nu va certati. de divort nici nu discutam, faceti ce stiti dar va impacati pana va puneti la somn.

  9. Nai cum! says:

    Atât timp cât în Arad se consuma aceste substanțe sub nasul băieților ce se pensionează la 45 de ani ce rezultate sa avem unde mai pui ca și astea de la locala nu își fac treaba, ei numa cu oameni simpli ca in rest la zdrențe nu au curaj sa facă ceva.
    Vai de noi și de satucu nostru.

  10. bine informat says:

    Saptamana viitoare oare au curajul domnii de la politie – departament narcotice, sa vina cu mine pe terenurile din jurul locxalitatii aradene Baia, Tarnova, Tisa Noua, Baile lipova si Bocsig sa le arat sute de metri patrati de teren arabil cultivat cu canepa. Daca acestia nu merg pe raza localitatilor mai sus enumerate, eu v-oi turna benzina sau motorina si v-oi incendia respectivele culturi. Sunt culturi a unor fosti primari care au avansat in functii si a unor prieteni de politai.

    • PrezidentRunnerUP says:

      ATENTIE! Canabisul industrial (canepa) este legal de crescut pt ca nu contine THC cred ca faci o confuzie de om nedocumentat si rau voitor.Vezi sa nu te trezesti cu amenzi si dosar penal pt distrugere.

  11. Tomy lee jones says:

    Adevarul ca și Cunoști problematica de când erai Sef la fostul loc de munca

  12. Gicos says:

    Iata OMUL NOU, prototipul #rezist! Nebunilor, votati-i incontinuare !!

  13. Roman says:

    contrasii de serviciu: cand oamenii strazii sunt luati pe sus si dusi in centre voi facceti scandal impotriva autoritatilor. cum a fost la stirea de alataieri cu drogatul ce a spart masina garzii de mediu.
    acum ca isi fac de cap si autoritatile nu intervin, nu e bine.

    comportament tipic PSDisto-comunist

  14. nairam says:

    autoritatile stiu cine vinde si cat vinde dar tac se complac se fac ca nu vad si i-si incaseaza dreptul de la traficanti

  15. Pt jurnalist sau ziarist ce o fi el 😁 says:

    Nu ai avut ce face. Numa sa te bagi și tu in seama 😭 avem prob mai mari de cât șoricel 🤦🏻 Toate astea se trag ca nu avem de munca. și tineretul nu are servici și care au is bani de 2 lei avea îți plătești cheltuielile 🤪

    Mai bn da si tu in sfat bun. o știre care sa ne susțină etc.

    🤪 Succes!! România trezește-te 🥳💪

  16. Local

    Ilegalități cu criptomonede într-o hală din Arad
    În schimbul a unui comision de 10 la sută, un danez „s-a angajat” să desfăşoare activităţii de minare a cripto-monedei Bitcoin. 5

    România

    S-a decis: 30 de zile de restricții! Masca e obligatorie, evenimentele sunt interzise și certificatul verde, impus
    Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2. 16

    ARADON Sport local

    Ovidiu Haţegan, în TOP 5 al arbitrajului european!
    1

    Local

    Incredibila și trista poveste a Teatrului Vechi și a nesăbuitei sale administrații
    O dezbatere publică pe tema Teatrului Vechi, care ar trebui cumpărat acum, în al 12-lea ceas, numai că Primăria... nu prea îi face loc pe lista de priorități. 2

    Local

    Activitate suspendată la ghişeele DGASPC
    Pentru a preveni și limita cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus DGASPC Arad suspendă preluarea la ghișeu a dosarelor de încadrare în grad de handicap.

    Local

    Centrele de vaccinare din municipiul Arad, deschise zilnic, între orele 8-20
    Între 29 şi 31 octombrie, Primăria şi DSP organizează Maratonul Vaccinării, pe holul Palatului Administrativ. 9

    Local

    COVID în Arad: 4.108 cazuri active, 395 sunt internați în spital
    Numărul infectărilor este în continuă creștere în Arad. De joi până vineri au fost depistate 407 noi cazuri de infectare cu SARS-CoV2, numărul total al infectărilor de la începutul pandemiei ajungând la 33.236 de cazuri. 4

    Local

    Restricții actualizate în județ: unde rămâne carantina de noapte și cine scapă de unele măsuri?
    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad s-a reunit vineri, 22 octombrie, pentru a actualiza restricțiile din localitățile arădene în funcție de ultimele incidențe calculate.

    ARADON Sport local

    Enterocolita face ravagii la „VI-FE”!
    ARAD. În plin „val 4” al pandemiei de COVID, gruparea fotbalistică de Liga 4, Victoria Felnac, se confruntă cu altfel de probleme de ordin medical. 1

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.