ARAD. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au solicitat arestarea preventivă a bărbatului – cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie -, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, din probatoriul administrat în cauză până la acest moment au reieșit următoarele: La data de 26 iulie, în timp ce se afla la domiciliul său, inculpatul a aplicat persoanei vătămate, concubina sa, un număr de trei lovituri de cuțit în zona axilei brațului drept”.
Arestat după ce și-a înjunghiat concubina
Arestat după ce și-a înjunghiat concubina
Un bărbat din Arad a ajuns în arest preventiv după ce, vineri, 26 iulie, a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat iubita în zona axilei brațului drept.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!