O bucată din „drumul groazei” Arad-Şiria-Pâncota-Seleuş a devenit şantier. Vorbim despre segmentul Pâncota-Seleuş, lung de şapte kilometri. Utilajele au început deja să sape pe marginea şoselei, iar reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad speră că întreaga lucrare va fi gata în acest an. „Nu este o simplă reabilitare, este o refacere totală a drumului. Carosabilul va fi lărgit, se realizează acostamente pe ambele părţi, se decolmatează podeţele şi se reprofilează şanţurile. Această investiţie prefigurează cea mai importantă investiţie în infrastructura judeţeană, drumul Arad – Şiria – Pâncota – Buteni, aflată în proceduri avansate pentru stabilirea unui constructor. Ambele investiţii fac parte din strategia noastră de a duce fonduri spre investiţii, de a folosi toate oportunităţile de finanţare şi de a avea drumuri corecte care să lege municipiul Arad de puncte strategice din judeţ”, a declarat, pe şantier, Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA.
Acesta a vorbit şi despre alte lucrări ce urmează să înceapă în zonă: „Segmentul Nădab-Seleuş este, de asemenea, scos la licitaţie. Odată cu finalizarea acestor drumuri, zona Pâncotei va avea o reţea de şosele modernizate”.
La rândul lui, primarul comunei Seleuş, Cristian Branc, a spus că „drumul Pâncota-Seleuş este o arteră rutieră foarte importantă, pe care circulă foarte multe vehicule. Mă bucur că au început lucrările şi sper ca acestea să fie finalizate cât mai repede. Dar cel mai important este ca aceste lucrări să fie de calitate. Pentru că suntem prea săraci să ne permitem reparaţii multe pe drumuri”.
Odată cu finalizarea acestui tronson, arădenii vor avea o variantă de drum impecabil pe relaţia Arad-Zimandu Nou-Sântana-Pâncota-Seleuş-Ineu.

Au început lucrările pe drumul Pâncota-Seleuş
Au început lucrările pe drumul Pâncota-Seleuş
Drumul care leagă Pâncota de Seleuş va fi refăcut în întregime.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!