Cei cinci poliţişti din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad, trimişi în judecată pentru faptul că „vindeau” permise de conducere, închizând ochii la neregulile comise de elevi, au adevărate averi pe care nu le pot justifica. Vile impunătoare, maşini de zeci de mii de euro, unele pe numele lor, majoritatea pe numele unor rude sau prieteni, toate ar fi fost realizate din şpăgile primite pentru permisele de conducere acordate prea uşor celor care doreau să devină şoferi. Cu toate că sumele primite nu erau foarte mari, 200-300 de euro, se pare că poliţiştii ar fi luat mită de la elevi care au devenit şoferi, în urma examenelor practice mai uşoare. În rechizitoriul întocmit de DNA Timişoara, a fost realizată inclusiv o anchetă financiară a celor cinci poliţişti de la permise. Pentru bunurile a trei dintre ei, respectiv Daniel Bezergheanu, Marian-Ioan Bozgan şi Ioan Gherheș, a instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile. Doi dintre ei însă, respectiv Vasilică-Bogdănel Mironescu și Ionuț-Tiberiu Stoica, nu au bunuri în proprietate. Cel puţin, nu pe numele lor. Pentru că procurorii au descoperit, în urma investigaţiilor, că şi aceşti doi poliţişti o duceau foarte bine din punct de vedere financiar.
„Prin procesul verbal din data de 24.08.2023 a fost aplicat sechestrul asigurator asupra unui imobil compus din teren în suprafață de 1.000 m2, din care 144,90 m2 suprafață ocupată, și o clădire rezidențială în suprafață desfășurată totală de 260,04 m2, amplasat în municipiul Arad, str. (…), și a unui autoturism marca Mercedes-Benz model E250 CDI, bunuri aflate în proprietatea inculpatului Bezergheanu Daniel. Terenul și clădirea au fost evaluate la valoarea de 345.926,60 lei, iar autoturismul la valoarea de 69.160 lei. Prin procesul verbal a fost aplicat sechestrul asigurator asupra unui teren în suprafață de 2.346 m2, amplasat în localitatea Socodor, și asupra unui apartament în suprafață de 63 m2, amplasat în oraș Chișineu-Criș, str. (…), , aflate în proprietatea inculpatului Gherheș Ioan. Terenul a fost evaluat la valoarea de 40.480,23 lei, iar apartamentul la valoarea de 207.118,29 lei. Prin procesul verbal a fost aplicat sechestrul asigurator asupra unui teren în suprafață de 499 m2, amplasat în com. Livada, care are și o casă de locuit nerecepționată și asupra unei motociclete Kymco Xciting 400I D6, an fabricație 2018, aflate în proprietatea inculpatului Bozgan Marian-Ioan. Terenul și clădirea au fost evaluate la valoarea de 160.398 lei, iar motocicleta la valoarea de 17.255 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
Anchetă pe ani de zile
După cum am precizat deja, anchetatorii au dispus, în paralel cu ancheta penală, şi o anchetă financiară în ceea ce îi priveşte pe cei cinci. Iar concluziile care apar în rechizitoriu sunt că cei cinci poliţişti şi familiile lor nu putea să adune, din veniturile legale, suficienţi bani pentru a deţine vilele şi maşinile pe care le au.
Încă de la primele verificări a reieșit că Marian-Ioan Bozgan nu a declarat suma de 33.333 lei, sumă pe care o obținuse din vânzarea unui teren. Casa pe care şi-a construit-o în comuna Livada, finalizată în anul 2021, apărea ca nerecepționată, deși polițistul locuia acolo.
„Între costul total estimativ al construcției de aproximativ 985.366 lei și bugetul alocat în cuantum total de 685.035 lei, există o diferență de bani cheltuită, în cuantum de 300.331 lei, a cărei sursă nu se cunoaște și care excedează veniturilor legale/cunoscute ale familiei Bozgan. Convingerea că imobilul a fost construit în această perioadă este susținută și de răspunsul formulat de către Primăria Livada prin adresa numărul (…) din data de 14.12.2023, când s-a transmis organelor de urmărire penală că pe terenul în suprafață de 499 mp, situat la adresa din localitatea Livada, deținut de numitul Bozgan Marian Ioan a fost edificată o locuință unifamilială S+P+E finalizată în anul 2021, cu o suprafață construită desfășurată de 279,90 m.p. în baza Autorizației de construire (…) eliberată pe numele soților Bozgan Marian Ioan și (…), prelungită de la data de 27.06.2019 până la data de 26.06.2020, lucrările de construcții fiind demarate în data de 27.06.2016 așa cum reiese din comunicarea privind începerea execuției lucrărilor întocmită de Bozgan Marian Ioan, document înregistrat la Primăria Livada sub nr.(…). În vederea estimării costului estimativ al lucrărilor efectuate cu ridicarea construcției s-a avut în vedere Îndreptarul tehnic pentru evaluarea imediată, la prețul zilei, a costurilor elementelor și construcțiilor de locuințe – procentual și valoric (…), rezultând un cost total estimativ al construcției de aproximativ 985.366 lei, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 03.01.2024 de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Tehnic, Biroul de Analiză a Informațiilor și Investigații Financiare. În perioada 2017 – 2022, numitul Bozgan Marian Ioan a efectuat plăți în vederea achiziționării de materiale de construcții, atât prin transfer bancar cât și prin POS, în valoare totală de 68.474,72 lei, iar numita (…) în cuantum total de 47.607,35 lei, cheltuieli efectuate în vederea construcției/amenajării imobilului situat la adresa din localitatea Livada, Arad”, se arată în rechizioriul întocmit de procurorii anticorupție.
În astfel de condiții, la finalul anului 2022 a rezultat un excedent în cuantum de 568.952,93 lei între veniturile și cheltuielile familiei Bozgan, sumă care ar fi putut fi folosită pentru construcția imobilului în perioada 2017-2022, iar DNA a concluzionat că – în perioada 2017 – 2022, perioadă în care imobilul a fost edificat și finalizat, – „familia Bozgan ar fi dispus de un buget alocat construcției în cuantum total de aproximativ 685.035 lei, format din excedentul în cuantum de 568.952,93 lei la care se adăugă cheltuielile efectuate cu achiziția materialelor de construcții în cuantum total de 116.082,07”.
„Rezultă astfel că, între costul total estimativ al construcției de aproximativ 985.366 lei și bugetul disponibil a fi alocat în cuantum total de 685.035 lei, există o diferență de bani cheltuită, în cuantum de 300.331 lei, a cărei sursă nu se cunoaște și care excedează veniturilor legale/cunoscute ale familiei Bozgan. Această sumă reprezintă diferența dintre costul total estimativ al construcției – casă de locuit din localitatea Livada, jud. Arad, de aproximativ 985.366 lei și bugetul disponibil a fi alocat construcției, în cuantum total de 685.035 lei”, au mai stabilit procurorii DNA Timişoara.
Peste 160.000 de euro
Un alt inculpat din dosar, Daniel Berezgheanu, a ridicată o casă în localitatea Sânleani (construită în perioada ianuarie 2019 – ianuarie 2020), trecută pe numele socrului său, Dumitru Sergiu, „care nu poate justifica veniturile necesare construcției”, după cum se arată în rechizitoriu.
În urma investigațiilor DNA, la adresa din localitatea Livada, sat Sânleani, a fost identificată o clădire a cărei construcție nu pare a fi finalizată în totalitate, lipsind atât finisajele exterioare, cât și gardul împrejmuitor, care a fost realizat doar parțial.
„A fost efectuată o estimare a cheltuielilor efectuate cu ridicarea construcției, rezultând un cost total estimativ al construcției de 460,63 euro/mp Arie desfășurată x 332 mp suprafața desfășurată a casei = 152.929,16 euro”, au constatat procurorii anticorupție.
Nici maşinile poliţistului nu erau pe numele lui, una fiind pe numele socrului lui, iar cealaltă pe o firmă.
„Conform înscrisurilor transmise de Primăria Arad, în data de 14.07.2021, (…), socrul lui Bezergheanu Daniel a achiziționat de la SC (…) Timișoara, autoturismul BMW 340i xDrive, cu prețul de 74.970 lei. În realitate, potrivit declarației de martor dată, în data de 06.12.2023, de către numitul (…), administrator al SC (…), autoturismul BMW a fost cumpărat de către Bezergheanu Daniel pentru fiul său Mihnea, soții Bezergheanu fiind cei care au achitat în numerar suma de 74.970 lei, iar factura fiscală a fost emisă, la solicitarea expresă a familiei Bezergheanu, pe numele lui Dumitru Sergiu, tatăl soției polițistului. Dumitru Sergiu nu a fost prezent la vizionarea, preluarea și plata mașinii.”, spun cei de la DNA.
Totodată, o altă maşină care aparţine fiului poliţistului, pe numele său Mihnea Bezergheanu, a fost achiziţionată de o firmă cu preţul de 81.298 de lei. Este vorba despre un Mercedes Benz A Klasse, din 2017.
„Conform declarației de martor dată în ziua de 06.12.2023 de numitul (…), reprezentantul legal al societății SC (…) SRL (vânzător), autoturismul în cauză a fost achiziționat, în fapt, de către Daniel Bezergheanu, care a plătit în numerar suma de 14.100 euro. La rugămintea lui Daniel Bezergheanu, reprezentantul SC (…) SRL, care a declarat că se cunosc de mai mult timp, a achiziționat auto în cauză în data de 18.08.2022 de la SC (…) SRL cu prețul de 81.298,73 lei, banii fiindu-i dați în numerar, în euro, de către Daniel Bezergheanu, înțelegerea fiind ca autoturismul cumpărat să nu figureze pe numele proprietarului real”, se arată în rechizitoriu.
„Concluzionând, inculpatul Daniel Bezergheanu nu poate justifica suma de 152.929,16 euro, reprezentând costul estimat al imobilului din localitatea Sânleani, jud. Arad, achiziționat pe numele socrilor săi, (…), care la rândul lor nu dispuneau de resursele financiare pentru achiziționarea acestui imobil. Totodată, Daniel Bezergheanu nu poate justifica nici suma de 14.100 de euro, plătită în numerar administratorului S.C. (…) S.R.L. pentru achiziționarea disimulată a autoturismului Mercedes, autoturism al cărui proprietar în fapt a fost chiar din momentul cumpărării, fiul lui Daniel Bezergheanu”, mai spun procurorii de la DNA Timișoara.
În ediţia de mâine, vom reveni cu informaţii referitoare la ceilalţi trei poliţişti examinatori şi averile pe care nici ei nu le pot justifica, averi formate din vile, maşini şi sume mari de bani.
Trimite articolul
XAcelasi lucru il gasiti si la Mironescu Bogdan,Brindea Nicolae si Tuduce Pavel numai sa vreti sai verificati mai amanuntit.
Domnilor Investigatori,
mai cercetati averea ascunsa de Berghezeanu, este mult mai mare decat ati descoperit pana acum. Probabil o tine cash,
Voi ziceți ca au fost sume mici ? Prin sătuc se vorbește ca pentru examenul de teorie se lua între 3000 – 5000 euro.
-
abureli, poate 300 – 500 euro ! pe vremea mea acum cativa ani am dat 200e la teorie
de ce nu fac o evaluare si pentru primari, viceprimari, sau alti demnitari din arad? veti vedea surprize si mai mari….
Matusa Tamara?! altfel nu-mi explic…
Impuscati in cap. Pe loc. Averile confiscate si vandute la licitatie. Ar fi un inceput. Dar dumnealor vor primi pedepse de 1 an cu suspendare, bunurile rau agonisite le vor primi inapoi, iar romania va ararta in continuare ca un oblast pregatit de a fi predat rusilor.
Și cu instructorii care i-au ademenit cum rămâne? Ca norocul ca unul a decedat ( cel mai șpăgar) și nu poate fi nevasta aventuriera trasa la răspundere. Cred ca e tare fericita ca a rămas fără prost si cu averea toată.
Aici e vorba de o lipsa in legislatie. Speta se judeca pentru luare si insusire de foloase necuvenite, cred. Un avocat ne-ar putea lamuri mai bine. Dar cred ca in acest caz, in care pui in pericol viete osmenilor cu buna stiinta eliberand dreptu’ de a conduce un autovehicul fara a fi apt pentru asta, incadrarea penala ar trebui sa fie alta. Asa, se scapa cu suspendare, desi a facilitat ca pe drumurile publice sa circule multe “bombe” cu ceas…E la fel cu a da dreptu’ unui labil psihic sa foloseasca o arma…
-
👍
Prima data am auzit de spagile luate de Bogdanel acum 14 ani …. acum 14 ani… si astia abia acum s-au trezit :))
-
👍
-
Au strans dovezi…
cred ca s-ar putea gasi victime ale accidentelor provocate de “clienti” ai acestor infractori si, cu un avocat bun, lua ceva bani de pe ei ..
Toate victimele accidentelor de le urma spagarilor pot da in judecata acești milițieni corupti și să ia bani grei,daca nu au bani de avocat se pot înțelege cu un eventual procent din daune de 25\30% ,la așa ceva orice avocat bun se baga pt că este vb de sume mari de despăgubiri.Stoica Tiberiu este micut pe lângă Tuduce și compania … Trebuie luat tot de pe ei ,sa meargă la pușcărie și confiscat și vândut tot !
Cum scapa bozgan asa ieftin?eu zic sa mai insistati pe la firma lui.sau nu umblati acolo ca dati ca asociat pe domnul nicu jurca-seful politiei economice arad.sau el are voie?cu mokador caffe a scapat?
Acum toți judecați și vorbiți dar când nu ați fost în stare și ați dat șpagă să luați permisul a fost ok nu ? Nu este frumos nici cea ce au făcut acești politai dar nici ce judecați voi … au strâns averi bravo lor acum ca este din mită sau posibil muncă treaba lor ✌️ fiecare plătește pentru cea ce face … deci nu mai judecați lăsați tribunalul să judece ca noi nu suntem în măsură !!
Acum toți îi vorbiți de rău dar când v-au ajutat să luați permisele au fost cei mai buni. Multi daca trebuia să dați orașul pe merit până și în ziua de azi va plimbați cu tramvaiul și bicicleta.
-
Eu cred ca pe aici nu vorbesc cei ce au fost ajutați ci cei ce nu au fost ajutati. Trebuie sa fi prost sa te pui sa scrii pe aici ( daca ai fost ajutat ) când foarte ușor te poate depista cine ești.