Aceasta din urmă i-ar fi reproșat agresorului câteva lucruri, iar acesta a sărit la bătaie. Victima a „încasat” lovituri în zona feței și în alte părți ale corpului, având nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera. Agresorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu. Potrivit acestora: „Inculpatul O.S. în data de 9 iunie 2014, în jurul orei 20.30, s-a întâlnit întâmplător cu persoana vătămată T.N.R., pe o stradă din localitatea Răpsig, şi în urma unor reproşuri verbale venite din partea acesteia, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei, precum şi-n alte părţi ale corpului. În urma loviturilor aplicate de inculpat, persoana vătămată a suferit leziuni care potrivit certificatului medico-legal eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale”. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Ineu.
Bataie in plina strada in satul Rapsig
RĂPSIG. Bătaie pe o stradă din satul Răpsig, soldată cu trimiterea agresorului în judecată pentru lovituri sau alte violențe. Totul a pornit de la faptul că agresorul s-a întâlnit cu victima sa pe o stradă din satul Răpsig.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Adrian Mihalcea speră ca istoria să se repete și echipa arădeană să joace, iarăși, bine și să câștige cu Petrolul.
1
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
2
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
1
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!