Când i s-a cerut permisul de conducere, acesta nu l-a putut prezenta pentru simplul motiv că nu avea aşa ceva. Mai departe, oamenii legii l-au testat cu alcooltestul, rezultând o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii au descoperit şi faptul că mopedul nu este înmatriculat. „Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației”, au anunţat cei de la IPJ Arad.
Beat, fără permis şi fără înmatriculare
Beat, fără permis şi fără înmatriculare
Un arădean de 23 de ani a reuşit să „bifeze” trei infracţiuni în acelaşi timp. Poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe bărbatul din Arad, care conducea un moped pe DN 7.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
8
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!