„Din punctul nostru de vedere, avem ca obiectiv obţinerea unui scor electoral cel puţin egal cu cel de la alegerile locale şi parlamentare anterioare, chiar dacă a intervenit comasarea alegerilor. Indiferent de apariţia altor partide ale etnicilor maghiari, UDMR a demonstrat cu prisosinţă că este singurul reprezentant al comunităţii maghiare care a obţinut rezultate importante în apărarea intereselor acesteia. Sunt convins că electoratul nostru ştie acest lucru, iar sarcina noastră este să îi întărim această convingere. Spre deosebire de alte partide, noi ne bazăm pe relaţia permanentă cu etnia maghiară, fără a o privi mai întâi ca electorat, ci ca pe comunitatea din care facem parte”, a declarat Bognar.
Bognar il contrazice pe Frunda
ARAD. Preşedintele UDMR Arad, Bognar Levente, nu este de acord cu Frunda Gyorgy, care şi-a exprimat temerea că UDMR riscă să nu intre în Parlament, având în vedere uzura la guvernare şi, mai ales, intrarea în cursă a celorlalte două partide maghiare, partidul lui Tokes şi PCM.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!