Boloş, condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a solicitat instanţei arădene să o pună în libertate pentru că a executat deja o treime din pedeapsă. În plus, în ajutorul ei, judecătoarea şpăgară a specificat şi faptul că a participat la cursuri şi programe de reintegrare iniţiate de Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad. Iar judecătorii de la Judecătoria Arad au apreciat faptul că fosta lor colega poate pleca liniştită acasă. Doar că procurorii DNA nu au fost de acord cu acest fapt şi, încă din luna octombrie, au înaintat o contestaţie faţă de sentinţa dată de instanţa din Arad. Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Arad, iar data la care se va judeca este 19 noiembrie. Teoretic, după un singur termen de judecată, Floriţă Boloş va afla dacă va mai rămâne după gratii sau dacă îşi va împacheta bagajul şi va pleca spre domiciliul din Ineu. Reamintim faptul că judecătoarea de la Judecătoria Ineu a fost prinsă în flagrant în timp ce lua mită 5.500 de euro pentru a emite o sentinţă favorabilă celui care a plătit banii. Anterior, cu câteva luni în urmă, Boloş a mai luat şpagă 12.000 de lei pentru o altă sentinţă favorabilă celui care a venit cu banii. Procurorii DNA au organizat un flagrant şi au ridicat-o pe judecătoarea şpăgară chiar în momentul în care aceasta ieşea din restaurantul unui hotel din centrul Aradului, acolo unde îşi negociase şi primise mita de 5.500 de euro. J
Bolos afla daca ramane sau nu dupa gratii
ARAD. După cum anunţam încă de săptămâna trecută, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au înaintat o contestaţie faţă de decizia Judecătoriei Arad prin care fosta judecătoare Floriţă Boloş a fost liberată condiţionat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
1
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Local
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
Local
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.
Citiți principiile noastre de moderare aici!