aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Buget adoptat cu scandal

Buget adoptat cu scandal

la 26 January 2018 23:09

Buget adoptat cu scandal

26 January 2018 23:09
Adoptarea bugetului Judeţului Arad a fost „presărată” cu de toate: acuze, jigniri şi microfoane tăiate.
Scris de Alin Gherasim - Adoptarea bugetului Judeţului Arad a fost „presărată” cu de toate: acuze, jigniri şi microfoane tăiate.

Trimite articolul

X

Vineri, 26 ianuarie, a fost adoptat bugetul Judeţului Arad pe anul 2018. Toată lumea se aştepta ca aleşii judeţeni să se contreze în declaraţii, dar situaţia a degenerat pe alocuri. Lucrurile s-au precipitat încă de la începutul şedinţei, când consilierii nu s-au înţeles nici măcar asupra ordinii de zi. După ce s-a stabilit, într-un final, modul în care vor fi votate proiectele de hotărâre, a fost linişte. Asta până când s-a discutat despre… bani. Mai precis, despre împărţirea lor. Primul capitol atacat de către consilierii judeţeni din opoziţie s-a referit la repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanţarea drumurilor judeţene şi comunale. Aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Arad a întocmit un proiect prin care a propus ca toată suma, respectiv zece milioane de lei, să fie folosită pentru întreţinerea drumurilor judeţene. Numai că aleşii PSD au propus ca şi comunele să primească bani pentru drumuri. „Noi propunem ca 5,5 milioane de lei să meargă spre finanţarea drumurilor comunale. Sunt mai multe unităţi administrativ-teritoriale care au depus cereri de finanţare, dar nu primesc niciun leu”, a spus consilierul Alin Pop. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, a intervenit şi a anunţat că banii alocaţi drumurilor judeţene sunt şi aşa prea puţini. „În anul 2016 am avut 15 milioane de lei pentru întreţinerea drumurilor judeţene. În 2017 aproximativ 12 milioane. Acum avem doar zece milioane. Gândiţi-vă că din banii aceştia trebuie să întreţinem 1.200 de kilometri de drumuri judeţene. Suntem conştienţi că şi comunele au nevoie de fonduri, dar chiar nu avem de unde să alocăm bani”, a spus Bîlcea.

„Împărţim sărăcia”
În discuţie a intrat şi preşedintele CJA, Iustin Cionca. Acesta a declarat că „noi împărţim acum sărăcia. Ne batem în declaraţii şi acuze pe sume de 25.000 de lei? Ăştia-s bani?”, a întrebat retoric Cionca. Conducerea CJA a început să arunce cu acuze spre Guvernul României, care ne-a alocat sume derizorii, dar a lansat şi atacuri spre parlamentarii PSD de Arad care, spun cei din şefia Judeţului, nu au susţinut adoptarea unor amendamente la bugetul naţional, amendamente prin care şi judeţul nostru să primească bani mai mulţi. Imediat după aceea a urmat un scandal general, cu acuze şi jigniri trimise dinspre o tabără înspre alta. Pesediştii au susţinut că, de fapt, Guvernul nu a mai alocat fonduri Consiliului Judeţean, ci le-a trimis direct unităţilor administrativ-teritoriale. Aşa, ar fi fost din joc CJA, care, au susţinut consilierii PSD, ar împărţi banii pe criterii politice. Cionca şi Bîlcea au contestat declaraţiile celor din opoziţie, declarând că, de fapt, Aradul a fost pus la colţ de Executivul de la Bucureşti. A fost nevoie ca preşedintele Iustin Cionca să taie microfoanele în două rânduri pentru a opri „iureşul” din şedinţa CJA. La vot, pesediştii au fost împotriva împărţelii făcute de Consiliul Judeţean pe drumuri. Apoi a urmat discuţia despre bugetul judeţului.

Se caută bani
Nici bugetul general al Judeţului Arad nu a fost adoptat în linişte. Aici nu au fost prea multe intervenţii, dar consilierul Marius Sulincean a cerut conducerii CJA să facă rost de mai mulţi bani pentru sănătate. „Am văzut că în bugetul Centrului Cultural Judeţean Arad există suma de 2,3 milioane de lei pentru organizarea evenimentelor. Am putea să încadrăm toate aceste evenimente în suma de un milion de lei, iar restul de 1,3 milioane să le trimite spre Spitalul Judeţean. Părerea mea este că sistemul de sănătate are nevoie mult mai mare de bani decât evenimentele Centrului Cultural. Am avut discuţii cu primari din judeţ care s-au arătat dispuşi să finanţeze ei aceste evenimente”, a spus Sulincean. Răspunsul preşedintelui CJA nu s-a lăsat aşteptat: „vă rog să formulaţi clar de unde vreţi să luăm banii. Centrul Cultural are un calendar al acţiunilor, fiecare fiind bugetată separat. Trebuie să îmi spuneţi clar de unde să luăm banii, la care evenimente să renunţăm. Dar, dacă vreţi să renunţăm la evenimente, trebuie să vă asumaţi acest lucru, să ieşiţi în faţa oamenilor şi să vă asumaţi faptul că aţi solicitat anularea acţiunilor”. Până la urmă, ambii „combatanţi” au renunţat, iar bugetul a fost adoptat fără amendamente.

Împotrivă
Nemulţumiţi de faptul că nu au reuşit să îşi impună amendamentele, consilierii de la PSD au votat împotriva proiectului de hotărâre care a vizat bugetul Judeţului Arad pe anul 2018. Cu toate acestea, bugetul a fost adoptat prin votul majorităţii din Consiliul Judeţean.

Trimite articolul

X
Taguri:
aprobat ,
Arad ,
buget ,
cja ,
consiliul judetean ,
scandal
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Lucrări finalizate în 8 luni, la Colegiul de Arte
    2
    GALERIE FOTO| Au sărbătorit Ziua Ambulanței Române
    3
    Incendiu la o casă de pe strada Mărășești
    4
    PNL - lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
    5
    Examen pentru viitorii zootehniști
    6
    Bolojan: Memorandumul privind deblocarea posturilor în Sănătate s-a bazat pe realitățile din spitalele din România
    7
    Finanțiștii se pregătesc de o grevă de solidaritate
    8
    „Veniţi cu Noi!”, invitaţie în... „Împărăţia lacurilor”
    9
    Peste 30.000 de arădeni sunt înscriși în Programul Național de Diabet. Trei cabinete funcționează la Județean 
    10
    „Voi face tot ce pot pentru a deveni un membru al familiei UTA”

    România

    PNL - lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan
    Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.

    Advertorial

    Uri Poliavich ca antreprenor tech: inovație, echipă și scalarea afacerii
    Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.

    Local

    Ce se întâmplă cu zborurile de la Timișoara din noiembrie? Trei companii aeriene au luat decizia
    Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.

    Local

    Finanțări pentru sectorul vitivinicol
    Producătorii vitivinicoli pot depune cereri de finanțare pentru investiții până la 19 octombrie 2026.

    Local

    Vizita delegației Ambasadei Marii Britanii la CCIA Arad
    ARAD. Conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a primit vizita unei delegații din partea Ambasadei Marii Britanii la București, în cadrul unui dialog dedicat înțelegerii particularităților regionale și a dinamicii economice locale.

    Local

    Circulație restricţionată în zona Bulevardului Nicolae Titulescu – strada Elena Drăgoi
    ARAD. Primăria Municipiului Arad informează participanții la trafic că, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona de traversare a liniilor de tramvai de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, la intersecția cu strada Elena Drăgoi.

    Advertorial

    Costul real de proprietate al unui Range Rover în România: service, piese, asigurare și ce surprize apar după primii 50.000 km | Ghid marca PLUS-AUTO.RO
    Mulți cumpărători calculează prețul de achiziție al unui Range Rover și se opresc acolo. Greșeala costă - uneori mai mult decât mașina în sine. Costul real de proprietate al unui Range Rover include service-ul specializat, piesele de import, asigurarea CASCO pentru un vehicul premium și o serie de intervenții tehnice care apar, aproape fără excepție, după primii 50.000 km. Dacă ești în etapa în care compari opțiunile și vrei să știi exact în ce te bagi, acest articol marca PLUS-AUTO.RO îți pune cifrele pe masă - fără exagerări și fără omisiuni convenabile.

    Mapamond

    Trei răniți în urma unei explozii care a distrus o clădire din inima turistică a Atenei
    O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.

    Mapamond

    Zelenski anunță că Trump a acceptat să acorde Kievului licențe pentru a produce rachete Patriot
    Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că omologul său american, Donald Trump, a luat „decizia finală” de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP. 3
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.