Castelul de la Bulci este indisolubil legat de domeniul pe care este amplasat şi de istoria acestor meleaguri care reprezintă o pagină din Istoria României şi nu poate fi cunoscut doar pentru faptul că aici se organizează de cinci ani festivalul de folk.
Bulciul este un domeniu, un loc minunat, unde pe vremea Imperiului Roman a fost construit un castru roman cu Legiunea XIII – Gemina. După această perioadă, prima atestare documentară a Bulciului dateaza din anul 1225, când apare ca un centru de administraţie condus de călugări benedictini. Aceştia au ridicat aici o abaţie romano–catolică din cărămizile vechiului castru roman, cu o mănăstire renumită şi o frumoasă biserică. Era una din cele mai bogate din Banat, după Cenad în sec. XIII-XIV. Au urmat apoi năvălirile tătare care au distrus mănăstirea. După lupte crâncene, în sat au mai rămas doar patru familii. Pentru prima dată această aşezare putea să nu mai existe. Episcopul Bulcsu (de la al cărui nume se pare că provine denumirea satului Bulci) a refăcut mănăstirea şi pe lângă ea a renăscut şi satul. În sec. XVI (1551-1552) turcii au dat foc mănăstirii şi au nimicit tot ce era împrejurul ei, puţinii supravieţuitori au fost nevoiţi să fugă în satele vecine de pe Valea Mureşului. Întorcându-se la ruinele mănăstirii, fugarii au găsit în cenuşă Icoana Maicii Domnului, pe care nu au mistuit-o flăcările incendiului. În acel loc au ridicat o bisericuţă de lemn ca semn că acolo a existat o aşezare cu multă credinţă. Bulciul era considerat ca şi dispărut.
Au trecut peste o sută de ani în care fugarii din Bulci, convieţuind cu românii la care s-au adăpostit, şi-au uitat limba dar şi-au păstrat credinţa, ţinând legătura cu călugării de la Mănăstirea Radna. Aceştia, în anul 1749, înfiinţează o parohie catolica pentru fugari, întâi la Ţela, apoi construiesc cu materialele recuperate din ruinele Mănăstirii, o biserică la Bulci, după ce preotul Berecky Hilarion caută pe strănepoţii celor ce au pribegit peste o sută de ani şi îi convinge să revină acasă. În anul 1752 NOUL BULCI avea 28 familii.
În sec. XVIII domeniul Bulciului ajunge proprietatea baronului Fechtenberg care construieşte ca şi reşedinţă, partea centrală a castelului. În anul 1858 domeniul Bulci este cumpărat de către Anton I Mocsonyi de Foen. Acesta extinde clădirea rezidenţială cu cele două aripi laterale, construieşte şcoala, biserica actuală şi mai multe case în sat. Domeniul este moştenit de către fiul sau Zeno (1842-1905) care dotează castelul cu toate anexele indispensabile vieţii nobiliare şi amenajează peisajul întregului lot. Urmaşul acestuia, Antoniu II Mocsonyi (maestrul vânătorilor regale) reamenajează nu numai parcul, ci tot ansamblul domeniului, cu străzile satului care, toate, duc la castel şi la biserică. În anul 1912 parcul este îmbogăţit şi cu o frumoasă seră. Fiul adoptiv al familiei, Ioan Mocsonyi Stârcea, după anul 1940 amenajează camere speciale pentru Regina mamă Elena şi Regele Mihai I. În decursul acestor ani, Bulciul a fost vizitat de către Vicenţiu Babeş, Andrei Şaguna, Franz Liszt, Majestăţile Lor Regale Carol I, Carol II, Regina mamă Elena, Regele Mihai I.
Viaţa sătenilor se învârtea în jurul domeniului. Aici munceau, cu mic cu mare, şi de aici erau ajutaţi să-şi crească copiii sau chiar împroprietăriţi cu pământ unii salariaţi.
În cimitirul satului este înmormântată grofiţa Mocsonyi II, administratorul castelului, generalul Gall (refugiat aici după înfrângerea revoluţiei din 1848) şi moşii şi strămoşii a zeci de eroi pe care i-a dat Bulciul în cele două războaie mondiale.
Cu venirea comunismului, castelul a fost naţionalizat şi transformat în spital pierzând mult din măreţia de altădată. După revoluţia din 1989 castelul rămas aproape al nimănui s-a ruinat aşteptând finalizarea unui proces pentru retrocedare, care a durat prea mult. În sfârşit, acum, când Primăria Arad a câştigat castelul în urma procesului, înţelegem (din materialul publicat de d-voastră), nu doreşte să investească niciun fel de fonduri pentru recondiţionarea lui, chiar dacă s-ar primi, aceşti bani vor fi direcţionaţi spre municipiu. Cum remarca autoarea articolului, s-ar putea să nu fie niciun investitor interesat să cheltuiască sume importante de bani într-un castel de prin judeţ care a mai fost şi „gazdă a bolnavilor de TBC”. Cu o astfel de prezentare, Castelul din Bulci şi odată cu el întregul sat, nu mai au nicio şansă. Iată că istoria se repetă şi Bulciul este condamnat să piară pentru a treia oară. Nu vom îngădui aceasta!
Castelul din Bulci, plin de importanţă şi încărcat de istorie, care figurează ca monument clasa B în lista Monumentelor Istorice din ţara noastră, a fost lăsat prea mult în voia sorţii să se distrugă. A venit timpul ca factorii responsabili sa se implice urgent în găsirea unei soluţii pentru Salvarea Bulciului.
Chem pe această cale pe fiii satului să vină în paginile Jurnalului arădean cu argumente în plus care să convingă că Bulciul merită să trăiască.
ANA LEMLE HADAN,
FIICĂ A SATULUI BULCI
Citiți principiile noastre de moderare aici!