Andreei Creţulescu nu i-a convenit, pentru că aveam dreptate şi atunci mi-a spus că trebuie să respecţi regulile moderatorului. Nu am jignit-o, i-am spus foarte politicos că şi moderatorul are nişte obligaţii, că nu poate să impună invitaţilor să spună ce vrea el. Ea şi-a permis să-l facă pe Iohannis hoţ de case şi vânzător de copii, dar nu i-am replicat, am spus doar, adresându-mă lui Schnecker şi Vişan că PSD a început cu retrocedările, cu furtul proprietăţilor. Sigur că mai intervii şi peste moderator, dacă acesta nu te lasă să vorbeşti sau când auzi că alţii debitează prostii. Am intervenit când Ilieşiu îi tot dădea zor că ALDE e de dreapta, ca să-i explic că ALDE este la stânga laburiştilor, care sunt de stânga. Când i-am spus că şi invitatul trebuie respectat, Andreea Creţulescu mi-a spus să ies din platou, lucru pe care l-am şi făcut. Chiar şi colegii ei mi-au spus că nu avea niciun motiv să procedeze aşa, că ea a greşit”, a spus Calimente.
Calimente : Andreea Cretulescu a fost de vina
ARAD. Deputatul Mihai Calimente explică contextul în care a fost dat afară de la emisiunea Andreei Creţulescu: „Eu tot timpul i-am vorbit frumos, dar nu i-a plăcut ce am spus. Schnecker şi Vişan se porcăiau de o jumătate de oră şi eu mi-am permis să intru peste ei, să fac nişte observaţii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!