„Nu am ştiut dinainte de această demisie, am aflat din presă. La primele telefoane pe care le-am primit de la televiziuni am spus că s-ar putea să fi existat totuşi o anumită stare conflictuală între Palatul Cotroceni şi directorul SIE, asta şi în urma zvonurilor care au circulat toată vara. Ulterior, am primit un telefon din partea lui Răzvan Ungureanu care mi-a comunicat să îl cred pe cuvânt că demisia domniei sale a intervenit în urma stării de sănătate pe care o are. Mi-a spus că trebuie să stea la pat şi că este o problemă serioasă şi, în consecinţă, este singurul motiv pentru care şi-a înaintat demisia. Mi-a spus că (…) sănătatea o consideră prioritară oricărei alte activităţi” , a precizat Calimente, la Palatul Parlamentului. Sursa: mediafax
Calimente: MRU a demisionat din motive de sănătate
Calimente: MRU a demisionat din motive de sănătate
Şeful Comisiei SIE din Parlament, deputatul Mihăiţă Calimente, a declarat că a discutat telefonic cu Mihai Răzvan Ungureanu, iar acesta i-a spus că şi-a dat demisia de la SIE strict din motive de sănătate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!