Potrivit textului, fratele lui Mircea Purcaru, Dan, ar fi fost arestat în Canada, într-un caz în care este implicat şi Mircea Purcaru., care ar fi primit sute de mii de dolari, obţinuţi în mod fraudulos. De fapt, spune Mircea Purcaru, fratele său este în concediu, împreună cu prietena sa, iar farsa i-a fost făcută de către fosta soţie, cu care este în proces de partaj al bunurilor, după divorţ. Aceasta a vrut să-i facă fostului soţ o „bucurie” de ziua lui de naştere şi a trimis e mailuri în România, pe unde a apucat. Ca o curiozitate, destinatari au fost inclusiv Gheorghe Falcă, CJA, Gheorghe Seculici, Nicolae Ioţcu etc.
Can can, de dincolo de ocean
ARAD. Liderul conservatorilor arădeni, Mircea Purcaru, a fost – indirect-victima unei aşa zise ştiri, trimisă pe e-mail la diferite adrese, de către persoane necunoscute.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena. Ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
3
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
2
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!