Carte cu jurnalisti aradeni

Recent a apărut, sub semnătura lui Emil Șimăndan, „Dicționarul jurnaliștilor arădeni”.

Domnule Emil Şimăndan sunteţi membru al Ligii Scriitorilor din România şi vă număraţi printre jurnaliştii şi scriitorii arădeni cu o impresionantă activitate publicistică. La sfârşitul anului 2011 aţi mai publicat încă două cărţi deosebit de importante. Vă rog să vă referiţi, succint, la cele două cărţi noi.

EMIL ȘIMĂNDAN: În primul rând vă mulţumesc pentru interesul pe care-l manifestă cotidianul „Jurnalul arădean” pentru noile mele cărţi. Până în prezent nici un alt ziar din Arad nu s-a interesat de noile mele apariţii editoriale, deşi, cred eu, sunt foarte importante şi chiar incitante la lectură. În acest context, spre exemplificare, amintesc volumul „Infern în România”, o carte unică în toată bibliografia naţională românească despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Am realizat-o împreună cu generalul de brigadă (r.) Vasile I. Heredea, colonelul (r.) Horea Gana, publicistul italian Gervasio Curnis. Este o carte-document deosebit de valoroasă la nivel naţional şi european, ea redă, în traducere românească, pe parcursul a 420 de pagini, format A4, modul în care ne-a prezentat mass-media din Italia, dar şi din alte ţări din Occident şi din Răsărit, Revoluţia Română din Decembrie 1989, cu toată diversiunea „teroristă” şi ce rol au jucat securitatea, armata şi gărzile patriotice.

Să trecem la cea de-a doua carte pe care aţi publicat-o…

ȘIMĂNDAN: Cea de a doua carte, apărută ca şi prima tot la Editura „Gutenberg Univers” din Arad, este o completare unică a istorie presei locale din Arad. Se întitulează „Dicționarul jurnaliștilor arădeni” (prescurtat „DJA”) şi continuă, în planul lexicologiei jurnalistice, „Dicționarul presei arădene”, dicţionar pe care l-am publicat în anul 2010 împreună cu un grup de cercetători ai presei locale, alcătuit din jurnaliştii şi oamenii de cultură: Gabriela Groza, Melente Nica, Puskel Peter, Puskel Tunde Emese, Ujj Ianos şi subsemnatul.

Ce cuprinde „DJA”?

ȘIMĂNDAN: Dicţionarul cuprinde 180 de jurnalişti arădeni de marcă de după cel de Al Doilea Război Mondial şi de după Revoluţia din Decembrie 1989, români şi de naţionalitate maghiară, şi colaboratori fideli, de o viaţă întreagă, din rândul intelectualilor, universitarilor şi oamenilor de cultură din municipiul şi judeţul nostru, respectiv născuţi ori stabiliţi în judeţul Arad, dar şi dintre cei plecaţi din ţinutul nostru în Capitală sau în alte centre culturale ale ţării.

 

Cum i-aţi selecţionat, ce criterii aţi avut la bază?

ȘIMĂNDAN: Indiferent de relaţia mea personală cu un coleg sau altul, am căutat în mod obiectiv valoarea profesională şi nu faptul că cineva la un moment dat m-a jignit pe nedrept. Criteriul principal al includerii jurnaliştilor în Dicţionar l-a constituit vechimea de minimum cinci ani în presă, indiferent de redacţia în care a lucrat, atât în presa scrisă sau vorbită, şi, ca un lucru foarte important, dorinţa ziaristului sau publicistului să fie antologat.

 

Aţi avut şi colegi care au refuzat să intre în „DJA”?

ȘIMĂNDAN: Nesemnificativ. Doi – trei au refuzat pe motive personale, nefiind de acord cu criteriul vechimii în presă. Au invocat criteriul valoric, care, în opinia domniilor lor, ar fi fost mai potrivit. Noi am optat pentru criteriul vechimii minime de cinci ani în presă, criteriu care, din punctul nostru de vedere, este mai corect la nivelul general al presei arădene, antedecembristă ori postdecembristă. Respect şi opinia celor care au refuzat, precum şi a celora care în anumite momente au manifestat un comportament neadecvat faţă de autor. De asemenea, mulţumesc Centrului Cultural Judeţean Arad şi Universităţii de Vest „V. Goldiş” care au sprijinit financiar Fundaţia Culturală „Ioan Slavici” ca să poată tipări acest Dicţionar. Regret însă profund că am fost refuzaţi de un minimum ajutor financiar de către societăţi foarte bogate din Arad, precum SIF Banat – Crişan şi de Grupul de Firme Astra Vagoane – Călători. O carte pentru comunitate, cum este „Dicţionarul Jurnaliştilor Arădeni”, presupune şi un sprijin din partea celor bogaţi, având în vedere că ea sintetizează un respect faţă de truditorii locali ai presei arădene. Fără aportul jurnaliştilor, care le popularizează succesele, nici ei nu ar mai intra în istoria recentă a Aradului!

 

Câteva repere

Emil Șimăndan a publicat (ori coordonat) 26 de volume de istorie recentă, de istoria presei arădene, patru monografii literare prin dialog (cu poeţii şi scriitorii: Ioan Alexandru, Ştefan Aug. Doinaş, Gabriel Ţepelea şi Viorel Gheorghiţă), trei volume de poezii („Trecerea Timpului”, „Musafir în secolul 21” şi „Oglinzi şi memorie”), precum şi o mulţime de cărţi de interviuri culturale şi politice.