aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Ce personalități vor primi titluri de excelență de Zilele Aradului

Ce personalități vor primi titluri de excelență de Zilele Aradului

la 21 July 2019 09:14 Reactualizat la: 21 July 2019 13:17

Ce personalități vor primi titluri de excelență de Zilele Aradului

21 July 2019 09:14 Reactualizat la: 21 July 2019 13:17
Un regizor, doi profesori, o sculptoriță, un muzician și un fost fotbalist sunt propunerile Municipalității pentru acest an.
Scris de Diana Dutu - Un regizor, doi profesori, o sculptoriță, un muzician și un fost fotbalist sunt propunerile Municipalității pentru acest an.

Trimite articolul

X

ARAD. Primăria Municipiului Arad a afișat la transparență un proiect de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2019. Anul acesta se acordă doar de titluri de excelenţă, spre deosebire de anii trecuţi, când s-au conferit şi titlul Pro Urbe și distincţia de „Cetățean de Onoare”.

Dar iată care sunt personalitățile pe care Municipalitatea și-a propus să le recompenseze în acest an pentru merite profesionale remarcabile, precum și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad. Astfel, vor primi Titluri de Excelență următoarele personalități: *în domeniul Artei dramatice – regizorul Cristian Ban; *în domeniul Educației – prof. Marius Țiu și prof. Radu Bereteu, pentru rezultate remarcabile în activitatea didactică; *în domeniul Artelor plastice – Anamaria Șerban, pentru activitatea artistică prodigioasă în domeniul artelor plastice; *în domeniul muzical – prof. Mario Florescu, pentru activitatea muzicală remarcabilă și preocupările de promovare a culturii locale; *în domeniul sportului – Adrian Lucaci, pentru activitatea sportivă marcantă și contribuția adusă la dezvoltarea fotbalului arădean. Să-i cunoaştem mai bine, aşa după cum ni-i prezintă Primăria!

Cristian Ban

Este arădean, a absolvit regie în 2008 la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca. În 2007 a beneficiat de Bursa „Leonardo da Vinci” la compania de teatru ArtScenico – Dortmund, Germania. În 2015/2016 este selecționat în programul CEC ArtsLink Fellows și devine regizor rezident la teatrul 7Stages din Atlanta, SUA. Câştigător al programului „Pocket” lansat de Teatrul Naţional Timişoara în 2007, a debutat ca regizor în anul IV de studenţie cu spectacolul „Coca Blues” de Ioan Peter, spectacol selecţionat la Festivalul Naţional de Teatru, secţiunea debut. A montat spectacole în ţară, la Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, Teatrul Municipal Baia Mare etc. dar şi în Barcelona, Spania, unde a montat textul „Elevator” scris de Gabi Pintilei, şi în Ungaria, la Teatrul German din Szekszard. Este unul din membrii fondatori ai spaţiului Reactor din Cluj Napoca. Spectacolele sale au fost selecţionate la mai multe festivaluri: Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti (2008, 2010, 2015), Festivalul Internaţional Trabzon din Turcia, Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara, Bienala Eugen Ionescu din Chişinău, Festivalul Atelier Baia Mare, Pledez pentru tine(ri) – Piatra Neamţ (unde spectacolele sale au fost premiate pentru cea mai bună scenografie, cel mai bun actor și nominalizate pentru cea mai bună regie sau cel mai bun spectacol). În 2017 câștigă premiul pentru cel mai bun regizor cu spectacolul „Orașul nostru” la Festivalul de Teatru Scurt (FITO) Oradea.

Mario Florescu

Născut în 30 septembrie 1967 la Oravița și absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj –Napoca, înființează în 1991 cvartetul de muzică contemporană „Pro Musica Nova” alături de care susține o bogată activitate artistică, fiind prezent pe scenele festivalurilor naționale și internaționale de muzică contemporană. Din 1994 devine membru fondator al faimosului grup clujean „Shabah”, premiat la cele mai importante concursuri de jazz din țară. Reprezintă România cu succes la Expoziția Mondială de la Lisabona, sunt solicitați la festivaluri și cluburi din Bulgaria, Grecia, Italia, S.U.A. În toamna anului 2010 pune bazele trio-ului instrumental „Mario & the Teachers”, un proiect fusion-jazz, cu influențe din toate zonele importante ale muzicii instrumentale actuale, abordând un repertoriu pornind de la prelucrări clasice, trecând prin swing, bebop, blues, world music și terminând cu aria favorită a Latin Jazz-ului. Sub titulatura „Mario & the Teachers”, grupul a activat alături de invitați de marcă din lumea jazz-ului autohton, susținând recitaluri la festivalurile de profil de la Gărâna, Sibiu, Timișoara, București, Baia Mare, Bistrița și multe altele. Apare pe discuri semnate Pro Musica, Ștefan Hrușcă, Orient Express, Locatarii precum și în producții proprii – Prezent și Mario & the Teachers. De peste 20 de ani activează ca percuționist al Filarmonicii de Stat Arad și titular al Catedrei de percuție din cadrul Colegiului de Arte Sabin Drăgoi, implicarea fără rezerve în activitatea didactică fiindu-i răsplătită an de an cu rezultate foarte bune, obținând cu elevii săi valoroase premii la olimpiade și concursuri naționale și internaționale de specialitate.

Anamaria Șerban

S-a născut în Arad, la data de 24 martie 1979. E absolventă a Facultății de Arte, UVT, iar din 2007 este doctor în arte vizuale. În 2002 devine asistent, ca mai apoi în 2009 să preia funcția de lector universitar dr. în Sculptură, la Departamentul de Arte Vizuale în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara. Totodată, Anamaria Șerban desfășoară și activități editoriale, curatoriale și de management artistic. Este, din 2002, cofondator, coorganizator, Grup 21 Delta, Arad, director de proiect edițiile 2007, 2008, Platforma de lansare 21-2009, Grup 21 continuu-Platforma de lansare2012/2013, iar din 2007 curator și director de proiect, împreună cu Cosmin Moldovan – Sculptura azi. 4 discursuri, Delta, Arad, eveniment, anual, itinerat, carte (10 ed.). Din 2012 devine asociat și director artistic PAO Atelier Experimental Potoc Scoala Internațională de Arhitectură Experimentală, management cultural și educațional, co-organizator al simpozionului de sculptură-arhitectură PAO, dar și director de proiect Bienala Internațională de grafică mică Arad. Este co-organizator în bordul Bienalei de artă Arad Meeting Point din 2007 și a 3 expoziții Arta Românească în Spania Madrid, Barcelona, Sevilla, proiect finanțat de Ministerul de Externe al Romaniei în 2008. Director de proiect la mai mult de 30 de expoziții personale și arte vizuale de artiști consacrați sau debutanți în galeria Delta Arad și alte galerii UAPR, Anamaria Șerban este și organizator de expoziții ale studenților de arte din Timișoara din 1999.

Radu Horea Bereteu

S-a născut la data de 29 iunie 1972, a fost director și actualmente este șeful catedrei de greografie-istorie la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Având o vastă experiență didactică (din 1995), intrând astfel în contact cu foarte mulţi elevi şi părinţi, prof. Radu Horea Bereteu are o foarte bună capacitate de comunicare, fiind receptiv la nou. Și-a pus amprenta asupra educației a numeroase generații de elevi într-un mod elegant, obținând de-a lungul carierei sale numeroase premii la concursuri și olimpiade la care au participat elevii domniei sale.

Ilie Marius Țiu

S-a născut la data de 13 februarie 1972. Din anul 2008 până în prezent activează ca profesor de geografie, fiind titular în cadrul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”, Arad. Acesta este în același timp și consilier educativ, șef Comisie de Imagine și membru Comisii Orar și Proiecte. În perioada 2012 – 2019 este inițiator și organizator al Concursului Național „Probleme actuale ale omenirii”, înscris în calendarul Ministerului Educației Naționale. Este autor de ghid metodic de evaluare în educație și de materiale auxiliare de profil, colaborator permanent al revistei de științe „Terra”, publică articole în reviste de specialitate etc. A participat la numeroase programe europene Comenius și Erasmus+, care au avut loc în Rhodos, Malta și Marea Britanie, e lector în școala de atestare a ghizilor turistici, acreditată de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii. Activează în numeroase programe de voluntariat extinse cu Centrul de Excelență, Asociația Educațio, Centrul Județean de Voluntariat, Millenium, Predict Consulting, Cetatea Voluntarilor etc., fiind și participant la activități de ecologizare și conștientizare în educația pentru mediu. A obținut numeroase premii la concursuri și olimpiade la care au participat elevii săi.

Adrian Lucaci

S-a născut născut în 28 iunie 1966, la Arad. De-a lungul carierei sale sportive, a jucat 190 de meciuri în Divizia A și 150 de meciuri în Divizia B, evoluând pe postul de fundaș. În perioada 1984-1987 la UTA Arad, iar în perioada 1987-1988 la Steaua București. Ulterior, din 1988 până în 1993 la Sportul Studențesc, iar din 1993 până 1995 la Universitatea Cluj. Fotbalistul arădean Adrian Lucaci se întoarce în 1995 la UTA, echipa sa de suflet, unde activează până în anul 1997. Din 2011 până în 2014 este președintele Comisiei de Competiții din cadrul Asociației Județene de Fotbal, iar în 2014 a fost ales președinte al acesteia, ocupând funcția și în prezent. Adrian Lucaci, prin excelentele rezultate în cariera sa sportivă, a reușit să contribuie la dezvoltarea fotbalului arădean, fiind și un bun exemplu pentru generațiile viitoare de sportivi.

“Diplome de Aur” pentru 50 de ani de căsătorie

Aşa cum o face de 13 ani încoace, Primăria şi-a propus ca şi la ediţia 2019 a “Zilelor Aradului” să confere distincţia “Diploma de Aur” familiilor arădene care în anul 2019 împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

“Începând din anul 2006 administraţia publică locală a decis ca în fiecare an, cu prilejul sărbătoririi <Zilelor Aradului>, să fie omagiate în cadru festiv toate cuplurile din municipiul Arad, care împlinesc în dercursul anului  curent, 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Acţiunea trebuie înţeleasă  ca un semn de preţuire şi respect a celor care conduc destinele oraşului nostru, pentru toate aceste familii” se arată într-un document al Primăriei.

Potrivit Municipalităţii, acordarea “Diplomelor de Aur” se face pe baza cererilor adresate de către cuplurile care au împlinit în anul 2019, 50 de ani de căsnicie neîntreruptă şi care locuiesc în municipiul Arad.

La transparență

Începând de vineri, 19 iulie, proiectul de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2019 şi proiectul de hotărâre privind conferirea distincţiei “Diploma de aur” cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediţia 2019 sunt afișate la intrarea în Primăria Municipiului Arad. Ambele proiecte au fost întocmite la inițiativa consilierilor locali Ionel Bulbuc, Mariana Cismașiu, Laura Andres, Gheorghe Otto Furău, Antoanela Luciana Naaji, Adina-Liana Dumitrean și Anca Patricia Stoenescu. Cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste proiecte până la 31 iulie, la registratura Primăriei Municipiului Arad. Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând de luni, 22 iulie, între orele 8.00-18.00 de luni până joi şi între orele 8.00-16.00 vineri, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5. Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după document, care poate fi studiat şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa http://www.primariaarad.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
50 de ani ,
Arad ,
aradene ,
aur ,
casatorie ,
diplome ,
personalitati
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Şefa diplomaţiei ungare anunţă expulzarea a 10 diplomaţi ruşi. Moscova promite un răspuns dur şi dureros
    2
    POLITIC. Geanina Pistru: „Sunt deputat și susțin reducerea numărului de parlamentari”
    3
    SUA: Donald Trump sugerează ca statul New Mexico să fie redenumit New America
    4
    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    5
    Ședință cu șase demisii la Consiliul Județean
    6
    Zilele Culturii Sârbe, la Arad
    7
    „Ghiozdanul cu viitor”, o altfel de campanie umanitară
    8
    PNL și USR au depus o sesizare la CCR în care reclamă numirea a doi membri în Biroul permanent
    9
    Ambasadorul Italiei, la Arad. Investițiile și educația, în centrul discuțiilor
    10
    „Dividend” de 5000 de dolari promis de Trump pentru fiecare cetățean dacă partidul său păstrează controlul asupra Congresului

    UT Arad

    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

    UT Arad

    Petrolul a dat lovitura la Arad
    UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.