„Cu ocazia controlului de frontieră persoanei respective i s-a solicitat să prezinte la control pe lângă documentele de identitate şi documentele autoturismului. Poliţiştii de frontieră au constatat că certificatul prezentat este fals, asupra lui acţionându-se cu o substanţă chimică pentru a se şterge datele completate iniţial, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Potrivit acestora, şoferul a declarat că „nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la control este fals el neştiind că autoturismul respectiv a fost radiat din circulaţie.” Bărbatul este cercetat pentru punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu numere false de înmatriculare şi uz de fals.
Certificat de inmatriculare falsificat cu o substanta chimica
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Hunedoara, a fost reţinut de poliţiştii de frontieră de la Nădlac, după ce aceştia au stabilit că actele maşinii conduse de hunedorean erau falsificate. Românul vroia să iasă din ţară la volanul unui autoturism marca Opel Omega Caravane înmatriculat în Germania.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!