Vestea că Aradul poate rămâne fără apă caldă a stârnit panică în municipiu. Compania de Apă anunțase la începutul lunii decembrie că este pe punctul de a tăia apa către CET Hidrocarburi din cauza datoriilor pe care compania de termoficare le avea față de Compania de Apă. Pentru arădeni, aceasta însemna stoparea furnizării apei calde. O amenințare care, de dragul arădenilor, a fost amânată până după Anul Nou. Noul termen până la care CET e obligată să-și plătească datoriile este 4 ianuarie 2016. Un termen la care reprezentanții companiei de termoficare susțin că nu vor mai fi nici un fel de probleme. „Au fost făcute plățile restante și în acest moment mai avem o singură tranșă de achitat care va fi onorată anul acesta. Nu se pune problema ca Aradul să rămână fără apă caldă”, a declarat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro, Marina Plaveți, purtătorul de cuvânt al CET Hidrocarburi. Datoriile pe care CET le avea față de Compania de Apă la începutul lunii decembrie se ridicau la 2.127.828,25 lei. Între timp Consiliul Local a aprobat suma de 6.231.843 lei pentru acoperirea pierderilor de pe rețea.
CET a scăpat de amenințarea Companiei de Apă
CET a scăpat de amenințarea Companiei de Apă
Compania de termoficare susține că Aradul nu riscă să rămână fără apă caldă anul viitor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
1
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
9
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Citiți principiile noastre de moderare aici!