La acest proiect ecologic au participat elevi din ciclul
liceal al Colegiului Naţional ,,Moise
Nicoară’’, împreună cu prof.
dr. Vanda Stan, profesorii Radu Bereteu, Alina Bereteu,
Camelia Circa, Selejan Ileana, Delia Ilea şi Danciu
Nicolae şi două fundaţii „Study
International” şi „Eco Euro Education
2000+”. În Colegiul ,,Moise
Nicoară’’ se mai desfăşoară
campanii pentru protecţia mediului, printre care
şi cea de reciclare a hărtiei şi a
pet-urilor. Iată opiniile câtorva din elevii
participanţi la acţiunea de duminică, din
clasa a 9-a A:
Necşa-Dămăcuş
Şerban: „Cred că este
lăudabil că domnii profesori au reuşit
să organizeze o astfel de acţiune. Mi se pare
important ca tinerii, ca noi, să fim implicaţi
cât mai mult în astfel de campanii pentru a fi
educaţi să respectăm şi să
protejăm natura. Cu siguranţă că
acţiunea noastră ne-a adus mari satisfacţii.
Sper ca arădenii ce vor ieşi de Paşti
şi de 1 mai la iarbă verde să ne respecte
munca. ’’
Adelina Zamfir: „Orice deplasare
în aer liber este binevenită, când
trăieşti într-un oraş. Am plantat
copaci, am vizitat un monument istoric… Dar şi mai
important, a fost o zi în care fiecare dintre noi
ne-am simţit mai aproape de natură, am avut
ocazia să simţim primăvara altfel
decât firicele de iarbă care cresc printre
crăpăturile din asfalt. Am socializat cu
profesorii noştri, pe care i-am văzut şi
în alte ipostaze decât stricteţea de la
clasă.”
Ileana Lazea: „Pentru mine a fost o
experienţă inedită şi sper ca, de-acum
încolo, să am ocazia de a mă implica
în cât mai multe proiecte de acest fel.
Îmbinând utilul cu plăcutul am
încercat să ne clădim noi înşine
un viitor mai bun. Sper ca această
iniţiativă să mobilizeze cât mai
mulţi oameni în scopul
desfăşurării unor acţiuni de
protecţie a mediului pentru că, la urma urmei, am
încercat să dăm o lecţie de
viaţă,fiind resonsabili şi
arătând că ne pasă de lumea ce ne
înconjoară!’’
Oana Pop: ,,Vreau să vă rog
să scrieţi despre cei câţiva
motociclişti care, văzând că
plantăm copaci, au urcat dealul spre cetate printre
noi, ostentativ, mai gata să lovească o
doamnă profesoară, şi au rupt
câţiva din puieţii proaspăt
plantaţi, sub privirile noastre uluite. Aceşti
oameni sunt români? Nu am plantat pentru folosul
personal, ci pentru bucuria tuturor, pentru NOI. De ce o
asemenea atitudine?’’
Acţiunea se va repeta pe data de 5 aprilie, în
pădurea din Vladimirescu, unde se vor colecta peturile
adunate cu tonele după weekend-urile
„arădenilor
excursionişti’’.
V.F.
Cetatea Şoimoş primeşte ajutor
SOIMOS - Duminică, 29 martie a.c., a avut loc o
acţiune de împădurire a zonei
Cetăţii Şoimos.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!