ARAD. Patru bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 56 de ani, toți din Sibiu, s-au prezentat joi seara la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, cu scopul de a intra în România. După efectuarea formalităților de intrare în țară, precum și celor epidemiologice, reprezentantul DSP a constatat că bărbații figurează deja în evidențe ca fiind plasați în carantină la domiciliul declarat din județul Sibiu, în urma unei deplasări pe care aceștia au efectuat-o recent într-o țară cu risc epidemiologic ridicat. Mai mult, cei patru bărbați, aflându-se în interiorul perioadei de carantină, au mai efectuat o nouă călătorie în Ungaria.“Echipajul de Jandarmerie a fost sesizat de către reprezentantul DSP, iar în urma verificărilor suplimentare efectuate s-a constatat că pe numele celor patru bărbați este emisă o alertă de tip <<coronavirus asociat>> și conform prevederilor legale în vigoare, aveau obligația legală să stea în carantină la domiciliu până în data de 12 februarie inclusiv”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Arad.Totodată, în aceeași seară, un alt echipaj de Jandarmerie a depistat pe o stradă din municipiul Arad, un tânăr de 25 ani care nu a respectat măsura carantinării la domiciliul declarat, acesta întorcându-se recent dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat.Potrivit Jandarmeriei Arad “cei cinci bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.
Cinci bărbați amendați pentru nerespectarea carantinării la domiciliu. Patru dintre ei, prinși la Nădlac, iar al cincilea, în Arad
Cinci bărbați amendați pentru nerespectarea carantinării la domiciliu. Patru dintre ei, prinși la Nădlac, iar al cincilea, în Arad
Reactualizat la:
În ultimele 24 de ore, jandarmii arădeni au depistat cinci bărbați care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu: patru în vama Nădlac și un altul în municipiul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!