Irakienii au fost reținuți la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac- Nagylak pentru cercetări.
În cadrul primelor verificări s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cinci tineri din Irak, cu vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă. Tinerii au mai relatat că au călătorit cu trenul din Bucureşti până în Timişoara, de unde s-au deplasat cu un taxi până în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac şi au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii. „Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în grup, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Cinci irakieni, prinși pe când încercau să ajungă pe jos, peste câmp, în Ungaria
Cinci irakieni, prinși pe când încercau să ajungă pe jos, peste câmp, în Ungaria
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac-Nagylak, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, au depistat cinci cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, peste câmp.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!