Specialişti în domeniu – atât din judetul Arad, cât şi invitaţi din ţară – vor susţine prezentări cu privire la aspectele teoretice şi practice ale Legii nr 151/2015 privind insolvenţa persoanelor fizice. Organizatorii conferinţei sunt Colegiul Consilierilor Juridici Arad, Tribunalul Arad şi U.N.P.I.R Filiala Arad.
Conferinţă: Legea insolvenţei persoanelor fizice
Conferinţă: Legea insolvenţei persoanelor fizice
Vineri, 20 noiembrie 2015, Sala Festivă a Tribunalului Arad va găzdui începand de la ora 9.00 conferinţa cu tema „Noutate absolută în Legislaţia Românească modernă – Legea insolvenţei persoanelor fizice”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Local
Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!