ARAD - La sfârşitul acestei luni, la
Bucureşti, se va reuni Consiliul Naţional al
Partidului Conservator, care va decide asupra datei de
desfăşurare a Congresului, în vederea
alegerii noului preşedinte, dată fiind
renunţarea Danielei Popa la această funcţie
şi la calitatea de parlamentar.
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-
ARAD - La sfârşitul acestei luni, la
Bucureşti, se va reuni Consiliul Naţional al
Partidului Conservator, care va decide asupra datei de
desfăşurare a Congresului, în vederea
alegerii noului preşedinte, dată fiind
renunţarea Danielei Popa la această funcţie
şi la calitatea de parlamentar.
Dat fiind faptul că nu va fi un congres
extraordinar(în acest an trebuia, oricum, să
aibă loc alegeri) – spune vicepreşedintele
PC, Lia Ardelean (foto), preşedinte al
organizaţiilor de femei, nu se va alege doar
preşedintele, ci toate structurile de conducere.
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!