ARAD. „Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un arădean de 34 de ani, care ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de magistrații Judecătoriei Arad, prin faptul că s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locul de muncă al fostei concubine.În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, bărbatul fiind prezentat magistraților Judecătoriei Arad, care au dispus în cazul acestuia măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, au anunțat reprezentanții IPJ Arad.Tot cu dosar penal s-a ales și un bărbat de 54 de ani, însă pentru violență în familie, pe numele acestuia fiind emis și ordin de protecție. Potrivit IPJ Arad „polițiștii Secției 3 Poliție Rurală au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 54 de ani, care și-ar fi lovit cu palma peste față soția. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”.
Control judiciar pentru un arădean care a încălcat ordinul de protecție
Control judiciar pentru un arădean care a încălcat ordinul de protecție
Un bărbat de 34 de ani, din Arad, a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție care fusese emis pe numele său. De altfel, în cauză a fost întocmit și un dosar penal. Arădeanului, prin ordinul de protecție, i se interzicea apropierea la o distanță mai mică de 100 de metri de locul de muncă al fostei concubine, interdicție pe care nu a respectat-o.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
ARADON Sport local
Într-o rundă în care era rost de 9 puncte, doar Unirea Sântana a câştigat.
Ştiri sportive
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
2
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
4
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!