A crede poate însemna a avea o convingere, dar, în acelaşi timp şi a avea impresia, a avea o părere.Sfintele Paşti constituie un prilej tocmai bun ca să ne clarificăm fiecare poziţia în care ne situăm în raport cu Dumnezeu.Cert este că tot timpul îi cerem ceva, dar nu ne trece prin cap să-i şi dăruim . De pildă, un suflet, al nostru, al fiecăruia. Nu dăruind perechea de pantofi pe care nu o mai purtăm sau mâncarea pe care aveam de gând să o aruncăm la tomberon, ci căindu-ne pentru o faptă rea pe care am făptuit-o, pentru un cuvânt greu aruncat aproapelui. O lacrimă de remuşcare, picând fără să vrei din colţul ochiului face cât o sută de rugăciuni. Să suferi pentru suferinţa celuilalt înseamnă mai mult decât mersul la biserică în fiecare duminică. Credinţa în Dumnezeu nu înseamnă nici convingere, nici părere, ci trăire întru Dumnezeu, conştientizarea faptului că eşti o părticică a Dumnezeirii şi nu poţi să faci cu tine ce vrei tu. Poate că, vorba tinerilor, ţi se rupe de lumea asta, dar te-ai gândit o clipă câtă suferinţă provoci celor care ţin la tine şi chiar le pasă?
Te-ai gândit vreodată să nu-i ceri lui Dumnezeu ceva ce nu poate să-ţi dea decât luând de la altul, că nu ai dreptul la bucurie dacă aceasta înseamnă necazul altcuiva? Iisus a murit pe cruce ca să şteargă păcatele omului, tu nu poţi, de Paşti, să-ţi calci pe inimă şi să ceri iertare de la cei cărora le-ai greşit sau să-i ierţi pe cei care ţi-au greşit, fără ca ei să ţi-o ceară? Se spune că omul nu poate muri în pace dacă nu este împăcat cu lumea. Cu atât mai vârtos se pune întrebarea cum poate trăi cu asemenea poveri ? Sărbători fericite, români, oriunde şi oricum v-aţi afla!
Citiți principiile noastre de moderare aici!