Copiii au fost încântaţi să vadă autospecialele de intervenţie ale IPJ Arad şi armele din dotarea inspectoratului. Motocicleta din dotarea Poliţiei a fost un alt punct de atracţie pentru cei mici, la fel şi laboratorul criminalistic, însă de departe mascaţii au fost preferaţii tuturor.
Cu mic, cu mare la Ziua Portilor Deschise la IPJ Arad
ARAD. Sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a fost vizitat, luni, de Ziua Porţilor Deschise, de zeci de arădeni, de la cei mici la cei mari.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac.
România
PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan.
Local
ARAD. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, anunță finalizarea proiectării pentru un obiectiv foarte important pentru infrastructura județului nostru: centura de nord-est.
Local
Sunt disponibile 98 de locuri de câte 2 metri pătraţi, la cele opt cimitire din municipiul Arad.
Evenimente
Filmtettfeszt - Zilele Filmului Maghiar, ediția 2026, va avea loc în perioada 8 - 10 octombrie la Arad.
Local
Ea a prezentat creaţii Cătălin Botezatu, Clara Rotescu și Elis Collection, în cadrul galei Romanian Designers Fashion Show.
ARADON Sport local
BRAŞOV. Debut de sezon sub bune auspicii pentru poloiştii de la CS AMEFA Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!