ARAD. Culoarea și lumina se revarsă ca un fluviu, ce încearcă să spargă zăgazurile: pictura Elenei Apostol este un foc, o explozie, un vis. Nu este o pictură a rațiunii, a gândirii, a meditației; e o pictură care vine din alte sfere bănuite, presupuse a subconștientului ce străbate ancestralul din generație în generație, poate de la meșterii medievali, sau alți meșteri moldavi care au realizat atâtea fresce în mânăstiri ca simpli anonimi.
Așa ne oferă Elena Apostol un grup de portrete cu oameni care au fost. „Bunicul meu”, „Portretul ascuns” sau cu oameni care vin, care s-au ridicat din lumea tainelor umane: „Poarta iubirii”, „Autoportretul copilăriei mele” etc.
O altă tema preferată a artistei este peisajul. Dar nu peisajul văzut sau măsurat după natură. Este vorba de peisajul cosmic plin de energie și culoare, plin de vise ce se măsoară cu infinitul. Poate e o filozofie a peisajului de ieri, de azi si de mâine. Mai bine zis, și pe înțelesul tuturor, peisajul inițiatic cu facerea lumii, peisajul contemporan sau peisajul posibil în viitor. Peisajele: „Cosmosul universului”, „Universul visului” sunt elocvente în acest sens. Lumina se contopește în culoare și ambele curg într-adevăr ca într-un vis treaz.
Ce este specific și personal în peisajele artistei este explozia luminii, a culorii, a transformării materiei din neființă în ființă vie ca într-un vis fantastic pe care te străduiești să-l întelegi. Amintim în acest sens lucrarea intitulată „Focul pământului, Cosmosul zorilor”.
În fond este limbajul artistului cu el însuși, provocând o conversație cu privitorul pe care îl atrage prin „vraja culorilor” și arhitectura formelor, care este un alt specific în opera artistei. Toate lucrările sale au o statură cu un schelet viu și echilibrat care degajă forță și echilibru compozițional.
Lucrările „Corăbii uitate” și alte marine ne aduc cu gândul la un spirit romantic dar din modul de tratare a compozițiilor și culorilor suntem împinși să apropiem pictura artistei de expresionismul viguros de factură europeană, amintind în acest sens „Portretul albastru”, „Poarta iubirii”.
Nu este o pictură izvorâtă dintr-o taină a exprimării. Este o pictură care erupe dintr-o nevoie internă de a transmite un gând, un strigăt de disperare și suspin. „Portretul ascuns” este o durere, o chemare a omului să participe la făurirea unui destin, al unui drum, al unui soare care să lumineze spiritul omului. Nu este o pictură facilă. E un zgomot ce zguduie, un strigăt, o durere dar și o bucurie a vieții ca necesitatea unui dăruiri.
Vocația abstactizării
Artista Elena Apostol are o mare vocație spre abstractizare. Pleacă de la un figurativ pe care îl simplifică îl restructurează până ajunge la lumea spiritului ce te împinge la meditație, visare, bucurie, melancolie.
Sergiu Vaida
Citiți principiile noastre de moderare aici!