– De ce sociologie şi filozofie şi cum a început totul?

– Filosofia a început să mă preocupe prin clasa a IX-a după ce citisem romanul „Lumea Sofiei’’ în care protagonista (care întâmplător purta numele disciplinei pe care o studiez) este iniţiată în tainele filosofiei de către un alt personaj. Cu toate că şi în perioada anterioară acestei lecturi auzisem de disciplina „filosofie’’, nu puteam defini foarte clar acest termen. După întâlnirea cu „Lumea Sofiei’’ mi-am dat seama că vreau să interoghez tot ceea ce se poate interoga.

– A fost cineva care a încercat să te împiedice să faci ceea ce îți place? 

– Chiar dacă filosofia nu rentează pe piaţa muncii (o problemă care se discută de fapt în mediile academice), nu a existat nicio persoană din familie sau din cercul meu de apropiaţi care să se fi opus acestei preocupări.

– Ce alte pasiuni/hobby-uri mai ai?

– Literatura, cinematografia, arta, ştiinţa. Nu voi uita niciodată că prin intermediul literaturii am ajuns să studiez filosofia.

– Cum te-ai pregătit pentru Olimpiadă?

– Studiez filosofia încă din clasa a XI-a. În acest caz mă refer exclusiv la programa şcolară pe care a trebuit să o parcug pentru a putea participa la acest concurs. Am încercat, totodată, să aprofundez prin lectură unele teme sau capitole.

– Cum ai reuşit să faci faţă emoţiilor olimpiadei?

– Nu am avut emoţii pentru că am încercat să îmi cultiv o atitudine rezervată. Când nu ai niciun fel de aşteptare (o atitudine greu de dobândit, trebuie să recunosc), nu va exista pe viitor niciun fel de regret.

– Cât a contat ajutorul venit din partea profesorului?

Foarte mult. Profesorul de filosofie mi-a întocmit o bibliografie pe care am încercat să o urmăresc în aşa fel încât să îmi fac o perspectivă amplă asupra filosofiei. Având în vedere că istoria filosofiei e densă, trebuie selectate anumite cărţi reprezentative pentru o disciplină în aşa fel încât să îţi realizezi o cultură filosofică ,,bulevardieră’’.

– A meritat efortul de a deveni un olimpic în România?

– Da, fac parte din acel grup de oameni (idealişti, poate) care caută metodele potrivite pentru a aduce o schimbare în societatea românească.

– Ce planuri de viitor ai? Spre ce anume te îndrepți? Ce vrei să devii?

În primul rând voi urma facultatea de filosofie. Însă de aici lucrurile se complică pentru că sunt (parţial) indecis: pe de-o parte la finalul secolului XX a apărut o orientare pluridisciplinară, numită ştiinţe cognitive, ce înglobează pe lângă neuroştiinţele, psihiologia şi biologia, şi filosofia minţii şi filosofia limbajului. Alături de etica aplicată, ştiinţele cognitive reprezintă o orientare de cercetare care îşi dovedeşte actualitatea în cadrul societăţii contemporane. Să nu uităm că trăim în secolul paradigmei ştiinţifice, secol în care speculaţia filosofică sau sistemul ontologic au devenit artefacte ale trectului. E imposibil să mai practici filosofia pe care o practica, spre exemplu, Lucian Blaga. Pe de altă parte, cochetez cu istoria ideilor: indiferent de noile tendinţe din filosofie sau din ştiinţă, un astfel de demers metodă nu îşi va pierde niciodată necesitatea. Foucault o definea drept ,,genealogia cunoaşterii’’ sau ,,arhivă a ideilor’’.

– Ai vrea să continui studiile în România sau în străinătate? Te-ai gândit vreodată că trebuie să rămâi în România pentru că e nevoie aici de tine?

– Cred că acest lucru constituie criteriul pentru care în următorii cinci-zece ani am decis să rămân în România. România are nevoie de o conştiinţă democratică care trebuie fundamentată. Schimbarea nu e un proces abrupt sau rapid, ci unul lent, ce se derulează în timp. În acest caz, poate că unele schimbări de gândire şi de perspectivă ar genera o serie de efecte pozitive.

– Unde ți-ar plăcea să fii peste zece ani?

– Angajat la un centru de cercetare în ştiinţe cognitive, jurnalist cultural la un ziar de specialitate din Bucureşti, angajat la Ministerul Culturii, sau la Institutul Cultural Român. Opţiuni disponibile există. Ceea ce contează este munca.

Laura Putnic