Dăm startul unei campanii pe care o vom intitula generic „Destinele frânte din Arad”, o campanie prin care ne dorim nu doar să prezentăm nişte oameni rătăciţi, ci să încercăm să le cunoaştem povestea. Este vorba de boschetarii arădeni, cei care au împânzit orașul nostru de ceva vreme. Îi puteți vedea prin tot Aradul, chiar și pe centru.

În loc să „dăm cu pietre”, să ascultăm

În loc să „dăm cu pietre”, să arătăm cu degetul, să judecăm, în loc să avem grijă mai mare pentru animale decât pentru oameni, să înjurăm și să alungăm, vă propunem să ascultăm povestea din spatele acestor sărmani. Vă propunem să fim empatici şi să încercăm să înțelegem aceste suflete care sunt alungate de oameni și nu au unde să meargă.

De ce viața i-a adus aici? Cu ce au greșit? Oare merită această soartă? Oare nu se poate face ceva pentru ei? Sunt doar câteva întrebări de la care am pornit cu această idee. Și acum să ne întoarcem la prima poveste de viață, despre un destin frânt, resemnat, în așteptarea morții… căci aici pe Pământ nu mai găsește alinare între semenii lui.

Nu mai vrea să trăiască

„Vreau să mor! Nu mai vreau să trăiesc! Am pătimit destul în viața asta”, ne spune un bătrânel cu barba albă, fața ridată și doi ochi albaştri, senini, sinceri şi cumplit de resemnaţi. Are 65 de ani, este din Bistrița Năsăud și acum doarme sub cerul liber, pe strada 6 Vânători, sub un copac, imediat ce treci de Autogară înspre centură. Nu mai are nimic pe lumea asta, este prizonier în trupul său. L-am întrebat care este povestea lui și ne-a spus că a fost căsătorit și a divorțat, că are o fată care s-a căsătorit și că mai toată viața a fost cioban. Ultima dată a fost cioban la o stână în județul Arad… avea 600 de oi. Pe când trebuia să primească banii, recent, în locul banilor a primit o bătaie soră cu moartea. Ne-a arătat capul bandajat de la bâtele și picioarele primite de la „patroni”, în locul banilor. Din nefericire, a rămas și cu o semipareză la picior după bătaie. Abia mai merge. Avea acte și ceva bănuți adunați pentru a ajunge acasă în Bistrița, dar… i-au fost furate într-un moment de neatenție în Gara din Aradul Nou. De atunci și-a pierdut orice speranță ca va fi bine. Este captiv în Arad, ne spune că trenul îl costă 130 de lei și că sub nicio formă nu are cum să facă rost de acești bani și atunci… își dorește doar să nu se mai chinuie… vrea să moară, să nu mai sufere…

Aradul mai are o șansă?

Totuși, lăudabil am putea spune este gestul făcut zi de zi de mai mulți arădeni care, cumva au simțit că acest suflet are nevoie de ajutor și fără să îl judece, fără să îl alunge… îi aduc zilnic de mâncare. Încă mai avem o șansă!