În urmă cu puțin timp, un deținut de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Arad s-a spânzurat. Deocamdata nu se știe în ce împrejurări s-a petrecut acest incident, însă chiar acum reprezentanții instituției au solicitat ajutorul celor de la SMURD. Este al treilea caz de acest gen înregistrat în ultima perioadă la Arad, la Penitenciarul intitulat „de Maximă Siguranță”.
Deținut spânzurat în Penitenciarul Arad
Deținut spânzurat în Penitenciarul Arad
Un deținut care își ispășea pedeapsa în Penitenciarul Arad s-a spânzurat vineri după masa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Evenimente
Primăria ne propune promenadă, gastronomie și programe artistice la o nouă ediție Open Boulevard.
România
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, lider al PNL Ilfov, a anunțat, marți, că a fost dat afară din PNL, partidul în care a câștigat „fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot”, nu prin numire, spre deosebire de Ilie Bolojan, precizând că nu va renunța la mandatul pentru care cetățenii l-au votat.
România
Procedurile privind excluderea celor care au susținut guvernul propus de Adrian Veștea au început în PNL și vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul București, a anunțat, marți, deputatul Ionel Bogdan, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii.
România
Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.
România
Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.
România
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
România
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.
România
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!