Proiectul, în valoare de cinci milioane de lei, finanțat din fonduri europene, a presupus achiziționarea de echipamente medicale necesare extinderii serviciilor de diagnostic oncologic, prin implementarea testărilor imunohistochimice și a testărilor de biologie moleculară tisulară.
În topul național
Dincolo de cifre și statistici, Iustin Cionca a insistat pe calitatea actului medical și pe relația medic–pacient:
„Am finalizat astăzi un proiect important pentru diagnosticarea cu precizie a diferitelor tipuri de cancer. Ambiția noastră este să transformăm Secția de Oncologie de la Arad într-un centru oncologic, cu investiții în sediu, echipamente și prevenție. Dar trebuie să fie foarte clar că toată strategia noastră are în vedere dezvoltarea tehnologiei medicale, însă se bazează în primul rând pe cadrele medicale, care sunt în contact direct sau indirect cu pacienții. Avem nevoie de medici foarte buni, care să ridice prestigiul spitalului, pentru că de acest prestigiu depinde încrederea pacienților. Degeaba investim oricât, dacă relația cu pacientul suferă. Viziunea noastră pentru Secția de Oncologie este mai mult decât o proiecție de dezvoltare medicală. Este o proiecție pentru viitorul unei comunități, pentru siguranța și sănătatea unor familii, pentru un județ Arad în care administrația și-a asumat proiecte mari.”
Dr. Amelia Burlea, medic-șef al Serviciului Clinic de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Arad, a explicat modul în care aceste dotări vor contribui la optimizarea actului medical:
„Rolul major al anatomopatologului este de a stabili diagnosticul definitiv și precis al bolilor, fiind esențial în special în diagnosticul cancerelor, unde peste 80% din deciziile medicale se bazează pe raportul anatomopatologic. Practic, probele biologice se transformă în informație medicală critică, influențând direct prognosticul și calitatea vieții pacientului. Să primești un diagnostic înseamnă, de multe ori, să auzi ceva ce vrei să crezi că nu este adevărat, iar munca neștiută a medicului anatomopatolog, un adevărat detectiv medical, și precizia diagnosticului pot însemna diferența dintre viață și moarte.
Prin implementarea acestui proiect creștem acuratețea diagnosticului cu ajutorul acestor aparate performante și al echipei noastre pregătite; ne dorim o abordare multidisciplinară, pentru că «nu există boli, ci pacienți». Suntem aici pentru a sprijini munca medicilor clinicieni și pentru a ajuta pacienții să primească cele mai bune îngrijiri posibile. Iar testările suplimentare de imunohistochimie, diagnosticul molecular tisular și întreaga gamă de aparate performante nou achiziționate ne vor permite să facem asta.”
„Am reușit să implementăm un nou proiect important pentru spital și pentru comunitate. Echipamentele achiziționate ne ajută să extindem serviciile medicale oncologice, deoarece pacienții nou diagnosticați necesită analize complexe și complete pentru stabilirea tratamentului personalizat, iar datorită acestui proiect toate analizele vor putea fi asigurate în cadrul spitalului.
Tot pentru pacienții cu afecțiuni oncologice avem în curs de implementare un proiect care se va concretiza prin amenajarea și dotarea cu aparatură SPECT-CT și PET-CT a unui Laborator de Medicină Nucleară, chiar lângă Secția Clinică Oncologie Medicală. Avem peste 15.500 de pacienți oncologici înregistrați în evidențele Cabinetului de Oncologie, pacienți care periodic trebuie să efectueze investigații de monitorizare”, a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.
În ultimii cinci ani, Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, a accesat fonduri europene în valoare de 226.454.161 de lei (45,3 milioane de euro), folosite pentru efectuarea unor lucrări de infrastructură și pentru dotarea cu echipamente, în vederea dezvoltării serviciilor medicale asigurate cetățenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!