aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Din grădina sa un arădean parcurge prin obiectivul telescopului ani-lumină pentru a surprinde spectacolul Universului

Din grădina sa un arădean parcurge prin obiectivul telescopului ani-lumină pentru a surprinde spectacolul Universului

la 19 June 2021 11:12
11 Comentarii

Din grădina sa un arădean parcurge prin obiectivul telescopului ani-lumină pentru a surprinde spectacolul Universului

Foto: AGERPRES
19 June 2021 11:12
Un arădean de profesie prelucrător prin aşchiere a ajuns să cunoască multe dintre misterele Universului, pe care îl studiază noapte de noapte din grădina casei sale, de unde călătoreşte ani-lumină pentru a surprinde cu obiectivul telescopului imagini spectaculoase cu planete, stele sau galaxii.
Un arădean de profesie prelucrător prin aşchiere a ajuns să cunoască multe dintre misterele Universului, pe care îl studiază noapte de noapte din grădina casei sale, de unde călătoreşte ani-lumină pentru a surprinde cu obiectivul telescopului imagini spectaculoase cu planete, stele sau galaxii.

Trimite articolul

X

Eugen Balint lucrează într-o fabrică din Arad, dar după programul de lucru activitatea sa este cu totul diferită. De la utilajele din întreprindere trece la fineţea instrumentelor optice de mare performanţă, pe care le foloseşte pentru a călători dincolo de Calea Lactee. Echipat cu un tricou şi o şapcă inscripţionate cu sigla NASA, îşi fixează poziţia obiectivului şi începe să studieze prin ocular adâncul cerului. Cu cele două pisici şi câinele familiei dormind între picioarele trepiedului, călătoria arădeanului este întreruptă adesea doar de răsărit, când lumina zilei îl obligă să revină la viaţa de pe Pământ. Eugen Balint spune că a fost fascinat de stele încă din copilărie, când nu-şi mai lua ochii de la luminile de pe cerul nopţii şi visa să devină cercetător.

“Pe la 13 – 14 ani stăteam seara în curtea casei cu o hartă în mână, pe care am luat-o dintr-un anuar astronomic care se găsea greu înainte de 1989, încercam să identific pe cer constelaţiile. Îmi notam într-un carneţel tot ce observam în fiecare noapte”, povesteşte pentru AGERPRES arădeanul.

Chiar şi acum, la vârsta de 47 de ani, şi-ar dori să lucreze la NASA. Spune că i-ar plăcea să facă parte din echipa care trimite sonde prin Univers. Nu s-a gândit niciodată să devină astronaut pentru că, spune el, îi e rău la zbor şi nu ar putea călători cu o navă spaţială, care oricum nu l-ar duce atât de departe, printre galaxii, unde ajunge cu obiectivul telescopului. Primul instrument optic şi l-a permis abia la scurt timp după ce a devenit major şi s-a angajat într-o fabrică din Arad.

„Am dat două salarii întregi pentru a-mi cumpăra o lunetă de la o consignaţie din Arad. Preţul a fost de 12.000 de lei, bani mulţi la începutul anilor 1990. Era o lunetă rusească simplă, pentru observaţii terestre, cu o putere de mărire de 20 de ori, pe care o păstrez şi astăzi. Îmi plăcea să privesc Luna ore în şir prin ea şi căutam planetele mai apropiate, chiar dacă le vedeam doar ca puncte luminoase”, mărturiseşte Eugen Balint.

El a învăţat singur să citească bolta cerească, studiind cărţi de specialitate şi procurând hărţi care indicau poziţia aştrilor. Mai târziu, când a apărut internetul şi accesul la informaţie a devenit mult mai uşor, Eugen Balint a aprofundat pasiunea sa, iar pentru a pătrunde şi mai mult în Univers şi-a cumpărat un telescop.

„A fost un pas imens pentru mine să trec de la o lunetă terestră la un telescop cumpărat din Germania, care avea o putere de mărire de 150X. Deja vedeam planetele clar, pe Lună puteam observa munţii, craterele”, îşi aminteşte Eugen Balint.
De astrofotografie a început să se ocupe doar de câţiva ani, când şi-a cumpărat un telescop mult mai performant.

„Prima fotografie a unui obiect astronomic a fost făcută în 1840, este vorba de o imagine cu Luna, iar de atunci tehnologia fotografiei a evoluat enorm şi permite surprinderea în detaliu a obiectelor din bolta cerească”, precizează astrofotograful arădean.

Telescopul său are o putere de mărire de 600 de ori şi captează de aproximativ 1.800 de ori mai multă lumină decât ochiul uman, ceea ce face posibilă observarea stelelor aflate la ani-lumină depărtare sau a galaxiilor.
„Pentru a captura imagini, am ataşat un aparat de fotografiat. Cel mai mult îmi place să surprind planetele şi obiectele deep-sky, adică cele aflate la mare distanţă, precum nebuloase, galaxii”, ne dezvăluie Eugen Balint.

Jupiter este una dintre planetele cele mai fotografiate de arădean, care este fascinat de furtuna permanentă care o traversează şi arată ca o pată roşie, dar şi de tranziţia sateliţilor naturali. De asemenea, arădeanului îi place să observe Saturn. Aceste două planete sunt giganţii sistemului solar, spune el.

Pentru a realiza imagini de calitate, astrofotograful foloseşte filtre speciale, care elimină din inconvenientul de a face observaţii din mijlocul oraşului, unde luminile artificiale “poluează bolta”.

„Luminile oraşelor se reflectă pe cer şi afectează mult observaţiile prin instrumente optice. Este o diferenţă imensă între a privi prin telescop din mijlocul oraşului sau de pe un câmp întunecat. De aceea, mulţi dintre cei care fac observaţii îşi transportă telescoapele în afara localităţii, cât mai departe, mai ales în timpul evenimentelor astronomice”, arată arădeanul.

Astronomul amator explică ce simte atunci când, înconjurat de întunericul şi liniştea nopţii, priveşte prin ocular: “Este un sentiment unic, practic mă rup de lumea asta şi călătoresc printre stele, iar asta nu o spun ca pe o figură de stil. Efectiv sunt la ani-lumină depărtare de Terra, ceea ce mă face să realizez cât de mărunţi suntem în Universul infinit. Este greu să revii cu picioarele pe pământ după o astfel de călătorie”. Eugen Balint nu a reuşit să-i transmită pasiunea şi fiicei sale, Izabella, care are 17 ani şi este interesată de studierea limbilor străine şi de sport. Asta salvează însă bugetul familiei, pentru că pasiunea tatălui este una costisitoare. El a plătit câteva mii de euro pe instrumentele care îl ajută să călătorească printre stele şi să surprindă imagini demne de publicaţii de specialitate.

În ultimii trei ani, Eugen Balint a realizat mii de capturi din Univers, iar pe cele mai bune câteva sute le-a arhivat. Unele dintre acestea vor fi expuse chiar în această lună, în cadrul unui eveniment al astronomilor amatori din Arad.

Arădeanul este membru al mai multor organizaţii ale pasionaţilor de astronomie, printre care Astroclubul Galaxis Arad, înfiinţat în 1987. Organizaţia îşi propune popularizarea astronomiei în rândul tinerilor şi organizează periodic evenimente pentru cei care vor să descopere Universul.

SURSA: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradean pasionat de astrologie ,
Astroclubul Galaxis Arad ,
telescop
11 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gogu says:
    June 19, 2021 at 1:27 pm

    FaaaaAAAAaaaain !!! Pacat ca nu sunt , cred , multi ce vreau in acest mod sa se “rupa ” de cele pamintesti, prefera astrologia, beutura-bato vina ,si altele mai lumesti .
    Stima , Luceafarul (de arad… -:) )

    Reply
  2. Catalin says:
    June 19, 2021 at 2:41 pm

    Bravo ! Foarte frumos. Extraordinar sa ai asa o pasiune. Felicitari !

    Reply
    • Eugen Balint says:
      June 19, 2021 at 6:54 pm

      Mulțumesc!

      Reply
  3. Galilei says:
    June 19, 2021 at 2:43 pm

    Galilei de Arad …Bravooo !! Chiar as vrea sa-l cunosc sa coalboram pe aceasta tema! Sanatate tuturor !

    Reply
  4. Ahmed Yatin says:
    June 19, 2021 at 3:06 pm

    Cinste lui, un om cu pasiune astrala care astazi găsești foarte rar. Trebuie deschisa o campanie de stringere de fonduri pentru achizitionarea unui telescop astronomic, amplasat într-o clădire pe centru unde aradeni sa poata privi contra cost universul.

    Reply
    • petre says:
      June 19, 2021 at 8:08 pm

      Ahmed are o idee buna; CEVA nou care sa scoata ARADUL din ”gardul” in care l-a infipt Falca & vizionarii din categoria ”Janina” ,chiar ar fi posibil. Si necesar!!!

      Reply
  5. petre says:
    June 19, 2021 at 8:14 pm

    Ahmed are o idee buna; CEVA nou care sa scoata ARADUL din ”gardul” in care l-a infipt Falca & vizionarii din categoria ”Janina” ,chiar ar fi posibil. Si necesar!!!

    Reply
  6. Adorian says:
    June 19, 2021 at 8:58 pm

    “pe care le foloseşte pentru a călători dincolo de Calea Lactee”
    Dincolo de Calea Lactee? Poate că dincolo de sistemul nostru solar

    Reply
    • Eduard says:
      June 20, 2021 at 10:33 am

      Se vad milioane de alte galaxii care se afla in afara Caleei Lactee. Inca si in catalogul Messier sunt o gramada de alte galaxii, precum M31 Galaxia Andromeda cea mai apropiata de caleea lactee, si care are un diametru angular de aproape 5 grade (cat latimea palme tinute cu mana intinsa spre cer).

      Reply
    • comentator inutil says:
      June 23, 2021 at 9:34 am

      pai din moment ce fotografiaza alte galaxii, nu ai suficienta logica sa intelegi ca a depasit granitele galaxiei noastre? critici fara sa ai habar!

      Reply
  7. Copac says:
    June 20, 2021 at 10:04 am

    De apreciat ca sunt oameni în tara asta au și alte pasiuni, nu doar statul la bere și politica.

    Reply
  8. Cele mai citite știri

    1
    Pospelov și El Sawy au prins echipa etapei
    2
    Luca Niculescu: Evaziunea fiscală este într-adevăr o problemă serioasă, digitalizarea este unul dintre răspunsuri
    3
    Noi alerte cu bombă pe Otopeni. Piloții unei curse spre Tel Aviv au cerut control pirotehnic
    4
    Banii de care ai nevoie sunt doar la câteva click-uri distanță
    5
    FC Argeș și UTA, „cimitirul” jucătorilor indisponibili
    6
    Sute de tone de deșeuri depozitate ilegal, în zona Cadaș
    7
    Black Friday la Carbenta Com Arad! Iarnă mai călduroasă cu modelele Ford Kuga și Ford Puma și discount de pănă la 7250 euro!
    8
    POLITIC. USR Arad: „Aradul are nevoie de proiecte curajoase”
    9
    Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuțiile privind un posibil armistițiu
    10
    Comisie unică pe urbanism, în Arad

    România

    Noi alerte cu bombă pe Otopeni. Piloții unei curse spre Tel Aviv au cerut control pirotehnic
    Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.

    Mapamond

    Amenințările false cu bombă primite pe aeroporturilor din Sofia și Roma, ar fi fost semnate de gruparea rusă extremistă, „Combatanții Statului Masculin”
    Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.

    România

    Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării. Avem nevoie de aceste date
    Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.

    România

    Premierul Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
    Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.

    Mapamond

    Șeful serviciilor secrete din Serbia, apropiat de Vucic, va fi interogat
    Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.

    România

    Ministrul Dezvoltării despre balcoanele închise: Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite
    Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.

    România

    Asociația 21 Decembrie 1989 îi cere președintelui să inițieze deconspirarea poliției politice, printr-o bază de date online
    Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.

    ARADON Sport local

    Derby arădean în Liga 3! Sântana are meci „de foc”
    ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.