CRAIVA. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, furtul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 noiembrie, în localitatea Craiva. Cei doi copii ar fi sustras dintr-un autoturism parcat în spatele locuinței persoanei păgubite. Aceasta a lăsat mașina descuiată cu cei 5.000 de lei înăuntru. „Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Pentru a preveni furturile din autoturisme, IPJ Arad vă recomandă să nu lăsați bunuri de valoare – genți, serviete, portofele, telefoane mobile – în mașină.
„Când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute, încuiaţi portierele şi închideţi complet geamurile! Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele acestuia! Pe timpul nopţii nu lăsaţi în autoturism aparatura electronică detaşabilă – CD/MP3-player, sisteme de navigaţie GPS, detectoare radar! Parcaţi numai în locuri bine iluminate, în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă de către proprietari. În cazul spargerii autoturismului nu umblaţi în interior până la sosirea poliţiei! În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia sunând la 112 – apel de urgenţă gratuit!”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Doi copii sunt suspectati ca au furat 5.000 de lei dintr-o masina
Doi minori în vârstă de 14 și 17 ani sunt bănuiți că ar fi sustras 5.000 de lei dintr-un autoturism lăsat descuiat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
1
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!