După 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, câţiva elevi ai şcolii Gimnaziale Aurel Vlaicu au organizat vineri, o activitate interactivă şi interesantă pentru colegii lor. Pentru a ne face să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acest eveniment din istoria românilor, elevii Herțeg Alexandra, Domuța Adrian și Voștinar Goran, elevi în clasa a VII-a, respectiv a VIII-a, au pregătit o scenetă, care a pus în evidență personalitatea marelui domnitor.
La final, corul școlii pregătit de prof. Gui Borz Florin a cântat Hora Unirii, completată prin paşii de dans în care s-au antrenat spectatorii.
„Profesorii coordonatori, Humm Melinda și Tămășan Petrușca, au ales acest tip de activitate datorită receptivității copiilor față de mesajul transmis prin intermediul poveştii, ne-a informat prof. Loredana Bretfelean. Astfel, au reușit să-i familiarizeze pe elevi cu semnificația istorică a datei, dar și să trezească în aceştia sentimentul de mândrie, emoția de a fi actor sau spectator, bucuria de a participa la un nou eveniment în școala noastră”.
Domnul nostru Cuza Voda
ARAD. Ziua de 24 ianuarie reprezintă dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, moment de referinţă în istoria poporului român.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel vineri la încetarea imediată a războiului din Iran, au consemnat AFP și dpa.
1
România
Analiza agenției de evaluare financiară Moody's confirmă faptul că România deține o economie stabilă și un grad de dezvoltare care ne oferă o poziție competitivă în regiune, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de susținere a investițiilor, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
România
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”, precizând că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului de la București.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!