ARAD. Astfel, polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat în trafic, în seara de 29 mai, un bărbat de 47 de ani, din Vârfurile, în timp ce conducea un microbuz pe strada Renașterii, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,27 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Pe DJ 709/J, în Peregu Mare, polițiștii Secției 2 Rurală Arad au depistat un bărbat de 45 de ani, din Nădlac, aflat la volanul unei mașini, având o îmbibație alcoolică de 0,74 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Au mai condus sub influența alcoolului: pe DJ 682, între Săvârșin și Birchiș, un bărbat de 39 de ani, din Birchiș, fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și cu o alcoolemie de 0,68 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și în municipiu – pe strada Eugen Popa – un bărbat de 45 de ani, din Arad, cu 0,53 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Potrivit IPJ Arad „conform procedurii, în toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele conducătorilor auto fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere”.
Dosare penale pentru patru bărbați care au condus sub influența alcoolului
Dosare penale pentru patru bărbați care au condus sub influența alcoolului
Patru bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați în trafic, conducând autoturisme, în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar doi dintre ei nu aveau nici permise auto.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!