Plasată sub titlul Bel Canto între folclor şi clasic, Gala din acest an va oferi, în prima parte, decupaje de tradiţie din opera italiană a secolului al XIX-lea, în timp ce a doua parte va fi dominată de strălucitoare melodii aparținând fascinantului folclor mongol, precum și de celebre refrene populare din Italia. Orchestra Filarmonicii de Stat Arad va fi condusă de maestrul Roberto Salvalaio, iar Corul academic de maestrul Robert Daniel Rădoiaș.
Duminică, melomanii sunt așteptați la Ștrand
Duminică, 6 septembrie, de la ora 20,00, pe scena amplasată în incinta Ștrandului Neptun va avea loc ediția a IX-a a Galei de Operă – OPEN AIR, invitații acesteia fiind soliștii Erdenetuya Balgansuren (Mongolia) și Paride Pandolfo (Italia).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
1
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!