aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Elev de la „Peda”, bursier la Chigwell School, în Londra

Elev de la „Peda”, bursier la Chigwell School, în Londra

De Diana Duțu
la 9 April 2021 08:39
7 Comentarii

Elev de la „Peda”, bursier la Chigwell School, în Londra

Viitorul sună bine pentru Dan Dascălu/Foto: FAN
9 April 2021 08:39
Dan Dascălu a obţinut o bursă pe doi ani la unul din cele mai prestigioase colegii private din Marea Britanie. „Secretul” succesului său? „Am studiat foarte mult și am dat curs pasiunilor mele pentru limbi străine și științele social-politice.”
Scris de Diana Duțu - Dan Dascălu a obţinut o bursă pe doi ani la unul din cele mai prestigioase colegii private din Marea Britanie. „Secretul” succesului său? „Am studiat foarte mult și am dat curs pasiunilor mele pentru limbi străine și științele social-politice.”

Trimite articolul

X

ARAD. Este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, profil filologie-bilingv engleză, şi ştie clar unde vrea să studieze mai departe: London School of Economics and Political Science (Marea Britanie) sau Sciences Politiques Paris (Franţa). Concursul pentru burse academice organizat de Asociația „Ține de Noi” împreună cu Headmasters’ and Headmistress’ Conference (HMC) din UK, de care a aflat la şcoală, s-a potrivit mănuşă planurilor sale de studiu. Miza concursului: oportunitatea de a petrece al treilea și al patrulea an de liceu (clasele a XI-a și a XII-a) într-o școală indepedentă din Marea Britanie, printr-o bursă pentru doi ani care acoperă taxa școlară anuală, cazarea și cheltuielile de masă.

A ştiut că nu va fi o competiţie uşoară. În program sunt înscrise 15 ţări din Europa Centrală şi de Est. Doar din România au aplicat pentru bursă sute de elevi, din care doar cinci au fost declaraţi câştigători. Arădeanul Dan Dascălu este unul dintre ei. El a reuşit să obţină o bursă integrală pe doi ani (aproximativ 45.000 de lire/an) la Chigwell School, în Londra, un colegiu prestigios, de tradiție, înființat în 1629 și aflat în topul școlilor independente din Marea Britanie.

Examenele…

Iată care e procedura şi cum a decurs selecţia candidaţilor din concurs. Relatează Dan Dascălu:

„Pentru bursa întreagă, asociația coordonatoare britanică HMC (Head Masters’ Conference) propune elevul admis în program uneia dintre școlile din asociație, în funcție de compatibilitatea elevului cu școala aleasă. În urma propunerii, școala respectivă decide dacă acceptă sau nu elevul. Un criteriu important îl constituie materiile pe care elevul dorește să le studieze, în vederea admiterii pe mai departe la universitate. Eu am optat pentru materiile Guvern și Politică, Istorie, Economie și Franceză, așadar trebuia să fiu repartizat la o școală ce oferea aceste specializări. Un rol important l-a avut comisia britanică de la interviu, care a stabilit cărei școli m-aș potrivi cel mai bine și m-a propus școlii Chigwell.”

Dosarul de înscriere a conţinut un formular de aplicare, eseu personal, rezultatele obținute în clasele I-X şi trei recomandări de la profesori (engleză, matematică și diriginte). Etapele următoare au constat într-un examen scris de limba engleză și un interviu.

„La examenul scris, am redactat un eseu pe o temă impusă într-un interval de timp de 50 de minute. După o săptămână am susținut un interviu cu o comisie din Marea Britanie care a durat aproximativ jumătate de oră. Acesta a fost primul interviu formal, oficial pe care îl dădusem vreodată. Mare parte din temele abordate au fost legate de materiile pe care aveam să le studiez, fiind în special întrebări despre relații internaționale, precum situația actuală din Myanmar, Yemen sau evoluția politico-istorică din Vietnam, Cuba și Angola” – povesteşte Dan Dascălu.

Atuuri

Care crede el că au fost atuurile ce au contat în faţa examinatorilor?

„Probabil, ca și toți ceilalți candidați, am avut note mari, multe diplome și activități extracuriculare, atât sportive, cât și academice. Cu toate acestea, consider că principalele atuuri care au făcut diferența, în special la interviu, dar și la eseu, au fost faptul că stăpânesc limba engleză la nivel de vorbitor nativ (am avut privilegiul de a fi studiat opt ani la Londra), precum și pasiunea mea pentru științele social-politice, mai ales în domeniul relațiilor internaționale” – spune Dan Dascălu.

 

A crezut în şansa lui, a făcut tot ce a ţinut de el pentru a reuşi, iar efortul i-a fost răsplătit.

„Momentul în care am aflat rezultatul a fost unul dintre cele mai fericite pe care l-am trăit vreodată, știind că tocmai obținusem cea mai mare reușită de până acum, mi-am îndeplinit cea mai mare dorință – aceea de a studia subiectele care mă pasionează la o școala privată din Londra” – spune proaspătul bursier.

Pentru succesul său, Dan Dascălu se simte recunoscător „în primul rând părinților și surorii mele mai mari pentru susținere și încurajare de la bun început, dar și profesorilor mei, în special profesorului meu de limba engleză”.

L-am întrebat care e „secretul” pregătirii sale pentru performanţă. Iată ce ne-a răspuns Dan:

„Nu cred că pot spune că am avut un <secret> anume pentru performanță, am studiat foarte mult și am dat curs pasiunilor mele pentru limbi străine și științele social-politice. Mă bucur pur și simplu că am aplicat, chiar dacă părea un țel greu de atins la început.”

Planuri pe termen scurt, mediu şi lung

Bursa obţinută la Chigwell School, în Londra, e doar o etapă în formarea lui Dan Dascălu. Ce planuri are tânărul arădean?

„Pe termen scurt, îmi propun să mă acomodez cât mai repede la noua școală, să îmi fac noi prieteni și să mă obișnuiesc cu sistemul educațional diferit (trecerea de la cele 15 materii în România la doar cele 4 pe care mi le-am ales pentru echivalentul Bacalaureatului britanic, anume A-Levels). De asemenea, voi participa în vara acestui an la un program de leadership, intitulat Aspire Academy, singura academie din Europa de Est unde predau profesori de la Harvard și Stanford. Pe termen lung, îmi doresc să aprofundez domeniul relațiilor internaționale la London School of Economics and Political Science, ori în Franța, la Sciences Politiques Paris. Ulterior, mi-aș dori să activez în diplomație, în cadrul unei agenții europene, spre exemplu Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), sau în cadrul unui <global think tank> precum Amnesty International” – dezvăluie Dan Dascălu.

 

Mult succes!

 

Mândria şcolii

Directorul Colegiului Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, Sorin Haiduc, ne-a declarat:

„Pentru școala noastră este o mândrie că un elev al şcolii a fost acceptat la o instituţie de învăţământ din Marea Britanie. Asta înseamnă că noi, ca școală, ne-am făcut datoria. Eu sunt convins ca Dan va face faţă cu brio pretenţiilor sistemului britanic. Am mai avut copii care au experimentat ani de schimb chiar în Marea Britanie – dar și în Germania și în Brazilia – și am constatat că a reprezentat o experienţă formatoare cu totul și cu totul deosebită. Sunt convins că și pentru Dan va fi la fel. Ştiu că e un elev serios şi perseverent și are calităţile necesare ca să facă faţă cu succes rigorilor pe care le va găsi acolo.”

Trimite articolul

X
Taguri:
bursier ,
Chigwell School ,
Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” ,
Dan Dascălu ,
elev ,
londra ,
Marea Britanie
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Brigitte says:
    April 9, 2021 at 8:59 am

    Felicitari si mult succes pe mai departe Dan!

    Reply
  2. claudiu- says:
    April 9, 2021 at 10:36 am

    Felicitari si succes !

    Reply
  3. Alexandra Matei says:
    April 9, 2021 at 12:01 pm

    Felicitări lui, dar mai sunt și alte persoane din Pedagogic care au luat bursa, care nu au avut un avantaj de a locui în Anglia înainte.

    Reply
  4. dinu says:
    April 9, 2021 at 7:04 pm

    Felicitari tinere! Mult succes la studii si in viata!

    Reply
  5. lorescu says:
    April 9, 2021 at 10:24 pm

    Felicitari, Danuț si mult succes in continuare !

    Reply
  6. Olga says:
    April 9, 2021 at 10:44 pm

    Dati numele profesorilor care l au pregatit ! Merita sa fie cunoscuti si felicitati .E si meritul lor !

    Reply
  7. Florin says:
    April 10, 2021 at 6:09 am

    Felicitări și mult succes !

    Reply
  8. Cele mai citite știri

    1
    Şefa diplomaţiei ungare anunţă expulzarea a 10 diplomaţi ruşi. Moscova promite un răspuns dur şi dureros
    2
    POLITIC. Geanina Pistru: „Sunt deputat și susțin reducerea numărului de parlamentari”
    3
    SUA: Donald Trump sugerează ca statul New Mexico să fie redenumit New America
    4
    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    5
    Ședință cu șase demisii la Consiliul Județean
    6
    Zilele Culturii Sârbe, la Arad
    7
    „Ghiozdanul cu viitor”, o altfel de campanie umanitară
    8
    PNL și USR au depus o sesizare la CCR în care reclamă numirea a doi membri în Biroul permanent
    9
    Ambasadorul Italiei, la Arad. Investițiile și educația, în centrul discuțiilor
    10
    „Dividend” de 5000 de dolari promis de Trump pentru fiecare cetățean dacă partidul său păstrează controlul asupra Congresului

    UT Arad

    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

    UT Arad

    Petrolul a dat lovitura la Arad
    UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.