Provocat de senatorul PSD Mihai Fifor, primarul Gheorghe Falcă a făcut, în cadrul conferinţei de presă de săptămâna aceasta, câteva precizări legate de amplasarea monumentului Marii Uniri la Arad.
Aşa cum ştie mai toată lumea, lucrarea a fost contractată de Ministerul Culturii și atribuită sculptorului Florin Codre. Datorită întârzierilor constate în derularea contractului, Ministerul Culturii a inițiat o acțiune judecătoreasca pentru obligarea sculptorului Florin Codre să definitiveze lucrarea. (dosarul 26315/3/2013* judecat la Tribunalul București). În luna octombrie 2015 este pronunțată hotărârea prin care instanța de judecată “obligă pârâtul reclamant – Florin Codre – să transporte şi să amplaseze lucrarea intitulată MONUMENTUL MARII UNIRI DE LA 1918 în Municipiul Arad, conform contractului de comandă nr. 55/07.12.2007.”
În anul 2016, sculptorul Florin Codre atacă la Curtea de Apel București hotărârea Tribunalului București, dar apelul său este respins ca nefondat, soluţia fiind definitivă.
Astfel, instanțele de judecată confirmă faptul că artistul Florin Codre are obligația să transporte și să monteze Monumentul Marii Uniri în Arad.
“Am constatat cu surprindere ca domnul senator Fifor persistă în a minţi arădenii declarând ca a avut o întâlnire cu domnul Ministru a Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi că Primăria Arad nu face nimic de 10 ani pentru amplasarea monumentului Marii Uniri in Arad. Doresc să îi amintesc domnului senator că minciuna are picioare scurte și că exista hotărâri judecătorești definitive prin care sculptorul are obligația să transporte și să monteze Monumentul în Arad, că la sfârșitul lunii aprilie o delegație din Ministerul Culturii va fi prezentă la Arad pentru a definitiva demersurile de amplasare a Monumentului. În loc să mintă, domnul senator ar fi bine să sprijine cu adevărat proiectele Aradului” – a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Falcă acuză: Fifor persistă în minciuni
Falcă acuză: Fifor persistă în minciuni
Reactualizat la:
Obiectul disputei: Monumentul Marii Uniri. Dacă senatorul PSD spunea deunăzi că Municipalitatea e responsabilă de amplasarea Monumentului, primarul demonstrează, cu documente, că asta e treaba artistului Florin Codre.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!